decembrie 5, 2025

Proiect de 30 de milioane de lei pentru apă și canalizare în Jibou și satele învecinate

compania-de-apa-somes-primeste-bani-europeni-pentru-extinderea-infrastructurii-de-apa-si-canalizare-in-salaj0_65545

Compania de Apă Someș S.A. a anunţat, vineri, că a semnat contractul de lucrări “Extinderea și reabilitarea rețelelor de alimentare cu apǎ şi de canalizare în orașul Jibou și extinderea alimentării cu apă în zona Someș Odorhei-Năpradea”, derulat prin Programul de Dezvoltare Durabilă – PDD.

Obiectul contractului de achiziție constă în finalizarea CL9.1 – Extinderea şi reabilitarea rețelelor de alimentare cu apǎ şi de canalizare în oraşul Jibou şi extinderea alimentǎrii cu apǎ în zona Someş Odorhei – Nǎpradea.

Acesta reprezintă un rest de executat în urma încetării contractului promovat initial în cadrul Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județele Cluj și Sălaj, în perioada 2014-2020.

Valoarea investiției este de 30.665.997,90 lei fără TVA, cu o durată de execuție de 12 luni.

Lucrările rămase de executat la infrastructura de apă și canalizare pe raza UAT Jibou – orașul Jibou și localitatea Husia, UAT Sălățig – localitatea Noțig, UAT Năpradea – localitățile Someș Guruslău, Traniș, Năpradea, UAT Creaca – localitățile Jac și Brebi, UAT Someș Odorhei – localitatea Someș Odorhei, vor viza extinderea și reabilitarea rețelei de distribuție a apei pe o lungime de circa 12 km cu un total de 359 branșamente, precum și extinderea și reabilitarea rețelei de canalizare pe o lungime de peste 11 km la care se vor realiza 873 de racorduri.