Meteorologii au emis, la ora 13.00, o atenţionare de cod galben, precizand că sambătă, duminică, luni şi marţi valul de căldură va persista in Crişana, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea, cea mai mare parte a Moldovei şi in sud-vestul Transilvaniei. In aceste regiuni temperaturile maxime vor fi de 34-36 de grade şi izolat 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi, spun meteorologii.
Nouă judeţe din vestul ţării se află, pană azi, sub cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic, cu temperaturi ce pot ajunge la 39 de grade, in timp ce pentru restul regiunilor este valabilă o avertizare cod galben, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Judeţele aflate sub avertizare de Cod portocaliu sunt Satu Mare, Bihor, Arad, Alba, Hunedoara, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi şi Dolj.
Potrivit avertizării valabile in intervalul marţi – vineri, in Banat, Crişana, precum şi in vestul Olteniei şi al Transilvaniei, canicula va persista şi se va intensifica. Disconfortul termic va fi in continuare deosebit de accentuat, iar indicele temperatură umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi, pe arii extinse. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 37-38 de grade şi, izolat 39, de grad, in special miercuri, joi şi vineri.
In restul ţării, vremea va fi caniculară, cu temperaturi maxime de 35 – 37 de grade.