Sute de persoane îl caută pe asasinul care și-a ucis partenera sub nasul polițiștilor
Peste 400 de persoane participă la căutarea bărbatului care este considerat periculos, el fiind anterior condamnat pentru omor şi eliberat condiţionat cu peste 5 ani înainte de termenul de executare a pedepsei conform ziare.com.
Individul din judeţul Mureş, care are la activ o condamnare pentru omor, este suspectat că şi-a ucis partenera şi marţi dimineaţă a dat foc casei în care aceasta se afla, în Miheşu de Câmpie, judeţul Mureş.
„Activităţile de căutare a bărbatului de 37 de ani, bănuit de comiterea faptei din data de 8 iulie 2025, au continuat şi pe timp de noapte, cu efective sporite, în zonele agricole şi împădurite din Miheşu de Câmpie, toate aceste activităţi fiind desfăşurate şi în cursul acestei zile”, anunţă, miercuri, oficialii Poliţiei judeţului Mureş.
În acţiunea de căutare au fost şi sunt angrenaţi poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, investigaţii criminale, criminalistică, luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul I.P.J. Mureş, forţe din cadrul celorlalte structuri ale M.A.I. din judeţul Mureş, dar şi din judeţul Cluj, precum şi specialişti din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române – Direcţia de Investigaţii Criminale şi Institutul Naţional de Criminalistică, pădurari, paznici de vânătoare, dar şi reprezentanţi ai Salvamont Mureş. Cei care participă la acţiune folosesc de asemenea câini de urmă din cadrul Centrului Chinologic Sibiu.
Marţi, fotografiile suspectului au fost făcute publice de inspectoratele de poliţie din mai multe judeţe din ţară. Persoanele care îl văd pe suspect sunt sfătuite să sune la 112 şi să nu se apropie de acesta.
