decembrie 5, 2025

Programul Rabla va fi suspendat pentru cel puțin doi ani

rabla

Programul Rabla va fi blocat pentru următorii doi ani, banii urmând să fie folosiți pentru proiecte din PNRR.

Toate programele de la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) vor fi analizate și vom lua o decizie în curând cu privire la acestea – cele care au fost blocate și cele care urmau să fie lansate în perioada următoare, a declarat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, la ceremonia de primire a mandatului de la Mircea Fechet. Programul Rabla va fi suspendat pentru cel puțin doi ani, potrivit Antena 3 CNN.

„În momentul de față, știm cu toții că vor fi tăieri de la toate ministerele. Va trebui să vedem cum ducem banii să fie folosiți cât mai eficient și pe proiectele care au cel mai mare impact de reducere de emisii”, a spus Diana Buzoianu.

Administrația Fondului pentru Mediu anunța, în 18 iunie, suspendarea lansării tuturor programelor de finanțare, inclusiv lansarea sesiunii Rabla pentru persoane fizice, care ar fi trebuit să demareze în 19 iunie, explicând că măsura are ca scop, alături de alte decizii ale Executivului,”asigurarea echilibrului și a stabilității atât la nivel guvernamental, cât și în gestionarea alocărilor bugetare”.

„Este important ca noul guvern, împreună cu AFM, să prioritizeze alocările bugetare în funcție de nevoile actuale ale populației. AFM își va păstra poziția și va promova finanțarea programelor de mediu care au direct impact asupra mediului, implicit asupra calității vieții oamenilor. Este important ca lucrurile să fie făcute pe rând, cu răbdare și înțelepciune, tocmai de aceea suspendarea programelor AFM este un argument solid pentru ca prioritățile guvernului să poată fi onorate”, a declarat, la acel moment, Florin Bănică, președintele AFM.