Sărbătoarea Înălțării Domnului la Cer: oameni vechi și oameni noi

Dragi cititori, întreaga biserică, atât cea de rit bizantin cât și cea de rit latin sărbătorește astăzi, la 40 de zile de la Paște, Înălțarea Domnului la Cer.

Potrivit scripturilor, acest eveniment s-a petrecut la ieșirea din Ierusalim, pe Muntele Măslinilor. Aici, apostolii, după ce au fost instruiți în vederea misiunii viitoare, au fost binecuvântați pentru ultima dată de Mântuitorul, care, ”după ce a vorbit cu ei, s-a înălțat la cer și a șezut de-a dreapta lui Dumnezeu”.(Mc 16,19)

Misiunea lui Iisus pe pământ s-a încheiat cu un îndemn la practicarea virtuților creștine, în vederea obtinerii fericirii autentice :”Rămâneți în cetate până voi trimite peste voi făgăduințele Tatălui Ceresc” și cu o consolatoare asigurare a prezenței lui Dumnezeu, printre noi : ”Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacurilor”.

Solemnitatea actului Înalțării la Cer și a tuturor minunilor realizate de Iisus trebuie să pună temeliile speranțelor noastre. Învingând moartea biologică, destin la care vom fi supuși fiecare dintre noi, Christos a început un nou mod de viață, alături de Dumnezeu.

În cursul secolelor, Dumnezeu a călăuzit natura până la punctul în care a produs făpturi care(dacă vor) pot fi luate direct din natură și pot fi transformate în ”dumnezei”. Oare vor accepta ele să fie transformate?

C.S Lewis aseamană acest proces de transformare cu criza nașterii. Până când nu ne decidem ăa-L urmăm pe Christos noi suntem părți din natură, suntem încă în pântecele mamei noastre. Într-o naștere obișnuită, copilul nu are de ales, iar la momentul hărăzit, trebuie să-și schimbe albia existențială, însa într-o naștere spirituală, putem alege sau nu transformarea. Oare vom accepta un nou mod de viață, la înălțime? Oare vom avea curajul să devenim oameni noi?  Sau vom rămâne mediocri și chiar, morți spiritual…

Oameni noi sunt presărați deja ici și colo pe fața pământului. Vocile lor și fețele lor sunt diferite: mai puternice, mai liniștite, mai fericite, mai radioase. Ei iubesc mai mult decât alți oameni, iubesc fără să cunoască și deplâng starea umanității în interiorul lor. Ei se recunosc între ei și sunt conștienți de adevărata lor menire. Pot fi recunoscuți, dar trebuie să știi să-i cauți, să-i observi, să culegi de la ei lumina. Ei sunt adevărate candele aprinse în vremuri lipsite de speranță.

Dragilor, sărbătoarea de astăzi ne invită să începem un nou mod de viață, să privim ”dincolo” de hotarele vizibile, să părăsim omul vechi și să ne naștem oameni noi. Numai așa vom ști deosebi lumina de umbră, adevărul de eroare, efemerul de etern și realitatea de iluzii.

Fie ca acest eveniment istoric și spiritual să ne impulsioneze la înălțarea conștiinței și la luarea unor decizii fundamentale!