Hereclean – Dobrai Francisc are vice de la UDMR
In cadrul sedintei de constituire a Consiliului Local Hereclean, consilierii au schimbat viceprimarul, dar au ales tot un UDMR-ist, dupa cum se prefigura imediat dupa alegeri. Cu sapte consilieri UDMR, patru PSD si cate unul de la PDL si PP-DD, primarul reales in functie – Dobrai Francisc – a obtinut un adjunct – coleg de partid, pe Boni Csaba.
Balan – PSD conduce comuna
La Balan, sedinta de constituire a consiliului local a avut loc sambata, cand, la a doua incercare, primarul reales Maghiar Isaia a obtinut si un viceprimar PSD -pe Gavril Tripon. Acesta a fost viceprimar si in perioada 2008-2012, iar acum a fost ales cu opt voturi „pentru” si cinci „impotriva”.
Cristolt – PSD a obtinut vice de fata cu toata lumea
La Cristolt, edilul reales pentru al treilea mandat, Ioan Cheseli, a organizat duminica sedinta de constituire la Caminul Cultural din Valeni, din respect pentru locuitorii care i-au acordat votul si care au fost prezenti si ei, in unanimitate, la sedinta. Aici, pentru urmatorii patru ani a fost reales viceprimar, cu cinci voturi „pentru” si patru „impotriva”, pesedistul Sabo Teodor. Printre invitatii de seama la sedinta s-au numarat doctorul Ioan Puscas de la Simleu, deputatul Iuliu Nosa, consilierul judetean Dan Ghiurco si se-cretarul Judetului, Cosmin Vlaicu.
Gilgau – PSD obtine vice desi nu are majoritate
La Gilgau, USL a functionat si la alegeri, dar si la sedinta de constituire a Consiliului Local. Desi PDL, PP-DD si PNTCD au impreuna sase consilieri in timp ce USL doar cinci, viceprimar a fost ales un pesedist – Lucian Florian. Astfel, noul primar Cristian Ungur (PNL) a reusit sa obtina sambata o echipa USL la Primaria Gilgau.
Probleme la Marca si la Surduc
In comuna Marca, la fel ca si la Surduc, sedinta de constituire a noului Consiliu Local trebuia sa aiba loc duminica, insa pentru a doua oara consecutiv nu s-a intrunit cvorumul necesar. Sedinta a fost amanata pentru maine, la ora 10.00, potrivit ordinului emis de prefectul Chis Filonas. Daca nici maine nu se va intruni cvorumul necesar pentru sedinta, consilierii din Marca si Surduc care nu s-au prezentat vor fi inlocuiti cu urmatorii de pe lista partidelor din care provin.
Bocsa – se mai incearca si azi
Ioan Barou, primarul reales la Bocsa, a declarat ca la sedinta de constituire programata ieri nu s-au prezentat cei sase consilieri UDMR. Cum USL are sase consilieri si unul PDL, numarul acestora nu este suficient pentru cvorumul necesar. Sedinta a fost reprogramata pentru azi, la ora 12.
Buciumi – nu s-a intrunit cvorumul
Sedinta de constituire a Consiliului Local din comuna Buciumi a fost amanata pentru joi, la ora 10.00, deoarece nu s-au prezentat la sedinta consilierii PDL, PNL si PRM.
Maieriste isi pastreaza echipa PDL
La Maieriste, PDL a reusit sa pastreze atat functia de primar – Vasile Lazar, cat si pe cea de viceprimar – Chis Lucian, avand majoritate de noua consilieri alesi pe 10 iunie.
Simisna – aceeasi echipa PSD
Dupa scorul impresionant (93 la suta din voturi) obtinut in 10 iunie, primarul Calin Prodan are acelasi ajutor pentru urmatorii patru ani. Noul viceprimar ales ieri la Simisna este Simion Balan, ales cu unanimitate de voturi. Balan a detinut si in perioada 2008-2012 functia de viceprimar, iar primarul comunei spune ca stabilitatea pe functii se poate observa si din proiectele realizate in mandatul anterior.
Treznea are un viceprimar nou
La Primaria Treznea a ramas in functie primarul Emanoil Stanciu (PDL). Ieri a fost ales un nou viceprimar, tot de la PDL. Este vorba despre Nicolae Criste, ales cu sase voturi din noua.
Sig – echipa PDL – PNL
Primarul Florian Bonte (PDL) a reusit in 10 iunie sa obtina increderea comunitatii pentru un nou mandat, insa consilierii locali au decis ieri ca viceprimar sa fie un liberal. La diferenta de numai un vot (scor sapte la sase), noul viceprimar al comunei Sig este Daniel Tirlea (PNL). Balanta spre viceprimarul liberal pare sa o fi inclinat doi consilieri PRM. Consiliul Local Sig are cate cinci consilieri USL si PDL si trei consilieri PRM.
Dobrin – se pastreaza echipa
Trendul anului 2012 pare sa fie continuitatea, din moment ce si la Dobrin s-a pastrat echipa din perioada 2008-2012. Primarul Csapo Carol (UDMR) a obtinut un nou mandat, iar consilierii l-au reales in functie ieri pe fostul viceprimar Toth Alexandru (UDMR).
Lozna – echipa PDL-USL
Daca loznenii l-au reales in functie pe Augustin Sabou pentru functia de primar, consilierii locali nu decis ca viceprimar sa fie un pesedist. Fostul viceprimar al comunei Lozna, Dan Radu Pocol, a fost inlocuit cu Alin Pocol (USL). Configuratia administratiei locale din Lozna este primar PDL, viceprimar USL, doi consilieri USL, trei PDL, doi PRM si unul PP-DD.
Coseiu – consilierii s-au hotarat pentru fostul vice udemerist
La a treia convocare, cand exista riscul sa-si piarda functiile de consilieri locali, alesii din Coseiu s-au reunit ieri dupa-masa pentru validarea mandatelor, depunerea juramantului si alegerea noului viceprimar. Cei noua consilieri locali alesi in comuna Coseiu – patru UDMR, trei USL si cate unul PDL si PPMT, in frunte cu primarul reales in functie, Ioan Mesesan (USL), au avut de ales intre doua persoane nominalizate sa ocupe functia de viceprimar al comunei. Betcean Vasile, unicul consilier PDL, si Varga Bela (UDMR) – fostul viceprimar in perioada 2008-2012. La votul secret, consilierii i-au dat credit cu sapte voturi „pentru” fostului viceprimar, in timp ce colegul sau de consiliu a obtinut doar doua voturi. Asadar, formatia primar – viceprimar ramane identica la Coseiu cu cea din mandatul anterior.