Mulțumiri, doamna doctor! „Sunteți un înger printre oameni!”
O deplasare de urgență la spital cu un copil mic poate fi, pentru o mamă, o experiență dificilă. E greu să îți vezi copilul bolnav, însă te simți, cu siguranță, mai liniștită atunci când vezi că e bine îngrijit, pe mâini bune, de personal calificat și dedicat.
O mămică din Zalău ne-a contactat special pentru a ne ruga să transmitem mesajul său de mulțumire pentru personalul de la UPU, cu precădere pentru medicul pediatru care s-a ocupat de fiica ei, în vârstă de doi ani.
„Doresc să aduc mulțumiri și recunoștință față de personalul medical al secției UPU și în special doamnei doctor pediatru Pal. M-am prezentat în Urgențe cu fetița mea de 2 ani, care prezenta febră și vărsături, imediat ajunse acolo ne-au înregistrat și ne-a preluat în scurt timp doamna doctor, căruia îi mulțumim din suflet pentru răbdarea și empatia de care a dat dovadă. Nu cred ca am mai întâlnit medic în secția de Urgențe care să își iubească meseria așa cum o face dânsa…Ne-a pus întrebări, am discutat cu dânsa, i-a scăzut febra fetiței, după care mi-a spus ca e necesar să colecteze sânge pentru a vedea dacă există vreo infecție în corp și de unde vin aceste simptome. Doresc să îi mulțumesc totodată și asistentei care s-a comportat exraordinar de frumos și m-a pregătit atât fizic, cât și psihic pentru recoltare, care în final a fost cu succes. În timp ce așteptam rezultatul analizelor, ne-a administrat tratamentul, fetița s-a liniștit…Timp în care doamna doctor a venit des să ne întrebe cum evoluăm… deși erau foarte mulți copii cu diferite urgențe; apreciez atenția dânsei față de noi. După rezultatul analizelor, ne-a indicat tratamentul corespunzător (care a fost un real succes) și o fișă cu indicațiile alimentației în perioada următoare. Cred că și fiica mea le-ar mulțumi doamnelor. Până va putea să o facă personal, îmi permit să vorbesc în numele ei.
Vă mulțumim, doamna doctor Pal! Sunteți un adevărat înger printre oameni!”, spune Dana Maria, în mesajul pe care ni l-a trimis.
