Încep înscrierile la creșe și grădinițe
Vineri, 23 mai, debutează perioada de înscrieri la creșe și grădinițe.
În grupele de nivel antepreșcolar (creșă) pot fi înscriși copiii cu vârsta de până la 3 ani, în limita locurilor disponibile, în timp ce în grupele de nivel preșcolar (grădiniță) pot fi înscriși copiii cu vârste între 3 și 6 ani, în limita locurilor disponibile.
Prin cifra de școlarizare se asigură, cu prioritate, cuprinderea generației de copii de 4 ani în grupa mijlocie și a copiilor de 5 ani în grupa mare.
Procesul de înscriere la creșă și grădiniță se desfășoară în mai multe etape: 23 mai – afișarea locurilor disponibile după reînscrieri, 26 mai – 13 iunie – prima etapă de înscriere, 16 iunie – 7 iulie – a doua etapă de înscriere, 5 septembrie – finalizarea înscrierilor și actualizarea în sistemul informatic (SIIIR).
Pentru înscriere, părinții trebuie să depună o cerere la unitatea de învățământ dorită, alături de documentele necesare (certificat de naștere al copilului, actele părinților, dovada vaccinărilor etc.). Dacă numărul de solicitări depășește locurile disponibile, selecția se va face în baza unor criterii generale și specifice, stabilite prin Ordinul ministrului Educației nr. 4018/2024.
Acte necesare pentru înscrierea copilului la creșă sau la grădiniță
Dosarul de înscriere la creșă/grădiniță/ serviciul de educație timpurie complementar va cuprinde următoarele documente:
- cerere-tip: pe această cerere, părintele/reprezentantul legal al copilului va trece trei opțiuni (trei unități de învățământ) pe care acesta le are în vedere pentru copil
- copie de pe certificatul de naștere al copilului
- copie de pe actele de identitate ale părinților/reprezentantului legal
- adeverință de angajat pentru fiecare dintre părinți/reprezentantul legal sau adeverință privind perioada concediului de creștere și îngrijire copil, pentru tipul de program prelungit, respectiv pentru înscrierea în învățământul antepreșcolar
- alte documente doveditoare care fac obiectul criteriilor generale sau specifice de înscriere și care sunt analizate în timpul procesului de înscriere.
- (după caz) în situația transmiterii prin e-mail sau prin poștă a cererii-tip, părintele va transmite unității de învățământ o declarație pe propria răspundere cu privire la veridicitatea informațiilor completate în cerere.
- (dacă este cazul) dovada modului în care se exercită autoritatea părintească în cazul părinților divorțați și informații privind părintele la care a fost stabilită locuința minorului
