Legislaţia rutieră, explicată de poliţişti străinilor ce muncesc în Sălaj
Polițiștii Serviciului Rutier au organizat, marţi, o activitate informativ-preventivă dedicată cetățenilor străini proveniți din Pakistan, Vietnam și Bangladesh, aflați la muncă în județul Sălaj.
Acţiunea a avut loc în cadrul „Săptămânii naționale a siguranței rutiere”, cu scopul de a promova respectarea legislației rutiere și adoptarea unui comportament responsabil în trafic şi s-a desfășurat în localitatea Panic, comuna Hereclean, la sediul unei societăți comerciale, unde peste 30 de cetățeni străini din mai multe state își desfășoară activitatea profesională.
Pe parcursul întâlnirii, polițiștii au discutat cu participanții despre principalele reguli de circulație care trebuie respectate pe drumurile publice din România, explicându-le acestora, într-un mod accesibil și interactiv, cum pot adopta un comportament responsabil în trafic, fie că sunt pietoni, bicicliști, conducători de mopede sau autovehicule.
În cadrul activității au fost abordate teme precum importanța traversării regulamentare, respectarea semnelor și semnalelor rutiere, utilizarea corectă a trotuarului, precum și obligativitatea purtării echipamentului de protecție, cum ar fi casca omologată sau vesta reflectorizantă, mai ales în condiții de vizibilitate redusă.
De asemenea, participanții au fost informați cu privire la diferențele legislative existente între România și alte state, în special din afara Uniunii Europene, cu accent pe particularitățile legislației rutiere naționale și obligațiile legale aplicabile tuturor participanților la trafic.
Alte teme importante s-au referit la purtarea centurii de siguranță de către toți ocupanții unui autovehicul, riscurile asociate conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise, dar și limitele legale de viteză atât în localitate, cât și în afara localității.
Activitatea s-a desfășurat într-un cadru prietenos, cu sesiuni de întrebări și răspunsuri, în care aceștia au avut ocazia să afle detalii concrete despre situațiile cu care se pot confrunta în trafic.
