29 de permise reţinute şi amenzi de peste 140.000 lei date de poliţiştii din Sălaj
Poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj au aplicat amenzi în valoare de peste 143.800 de lei şi au reţinut 29 de permise de conducere în cadrul acţiunilor desfăşurate în perioada 16 – 18 mai, pentru creşterea gradului de disciplină rutieră în rândul participanţilor la trafic, depistarea şi sancţionarea conducătorilor auto care nu respectă regimul legal de viteză sau conduc sub influenţa alcoolului ori substanţelor cu efect psihoactiv și pentru fluidizarea traficului.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 623 de persoane, au fost verificate 578 de autovehicule și au fost efectuate 268 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive. Ca măsură complementară, au fost reținute 29 de permise de conducere și 10 certificate de înmatriculare.
Pentru neregulile constatate în cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii rutieri au aplicat 411 sancţiuni contravenţionale și au dat amenzi în valoare de peste 143.800 de lei. Dintre acestea, 128 au fost pentru încălcarea regimului legal de viteză, 38 pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, alte două pentru nerespectarea semnificației culorii roșii a semaforului electric, 8 sancțiuni au fost aplicate pentru punerea în circulație a unor autovehicule care prezentau defecțiuni tehnice și au fost sancţionate două depăşiri neregulamentare. Totodată, au fost sancţionaţi 45 de pietoni, 34 de bicicliști, 6 căruţaşi, iar 148 de sancţiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere pe drumurile publice.
Poliţiştii rutieri continuă acţiunile, pentru asigurarea unui climat de siguranţă pe şoselele din judeţul Sălaj şi pentru depistarea și tragerea la răspundere a şoferilor care încalcă regulile de circulaţie.
