Proscrisii sunt Turcas de la APIA, Sarca de la AJOFM, Pernes de la Pensii si Urs de la OJPDRP
In zilele urmatoare vor fi anuntate si alte nume care vor parasi functiile de conducere. Directorii ameninta cu procese in instanta pentru recastigarea functiilor.

Cativa directori ai institutiilor deconcetrate din Salaj sunt pe picior de plecare acum, dupa ce campania electorala a luat sfarsit. Inainte de inceperea campaniei electorale, directorii au fost amenintati cu schimbarea din functie daca se vor implica in campania electorala a partidelor din care fac parte si daca vor folosi logistica institutiei. Victor Ponta a dat primul semnalul de la Bucuresti ca nu va fi schimbat niciun director pe criterii politice, decat pe criterii de competenta, dar ca ii are in vedere pe cei care fac campanie. Tiberiu Marc – presedintele PSD Salaj – si Radu Capilnasiu – presedintele PNL Salaj – au avertizat imediat ca vor fi atenti la cei care se implica in campanie si vor face o lista a directorilor care vor fi schimbati daca incalca legislatia. Desi au promis lista inca de saptamana trecuta, cei doi lideri USL spun ca nu au finalizat-o inca, dar au deja cateva nume de directori care s-au implicat in campanie, nume pe care le vor propune pentru a fi demisi din functie. Tiberiu Marc a declarat pentru Graiul Salajului ca in perioada urmatoare va intocmi scriptic lista si o va da publicitatii, insa, pana atunci, da publicitatii doar patru exemple. In acelasi timp, Radu Capilnasiu a declarat ca nu are „o lista”, ci un singur nume pentru care va face demersurile necesare sa fie schimbat din functie. Numele pronuntat de liderul PNL Salaj coincide cu primul nume de pe lista nefinalizata a liderului PSD Salaj. Intr-un final, vom asista din nou la un lung sir de procese in instanta prin care vor fi contestate schimbarile de catre cei care si-au obtinut functiile in urma unor concursuri.
PDL vrea capul lui Martin de la DSV si al lui Oros de la Directia Silvica
Reprezentantii PDL spun ca ar trebui schimbati din functie si directori din institutii deconcentrate care au facut campanie „pro” USL, dandu-se aici exemple pe Mircea Martin, directorul Directiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Salaj, si pe Dorel Oros, director la Directia Silvica Salaj. Liderii USL spun ca nu se va tine cont de apartenenta politica a directorilor.

Virgil Turcas de la APIA, cap de lista
„Lista neagra” a liderilor USL este deschisa de Virgil Turcas, directorul Agentiei de Plati si Interventii pentru Agricultura (APIA) Salaj, nume anuntat inca din timpul campaniei electorale de cei doi co-presedinti ai USL Salaj. Acestia spun ca in cazul lui Virgil Turcas nu exista niciun dubiu ca nu s-a implicat in campania electorala a PDL Salaj. „Virgil Turcas este singurul director pe care l-am mai anuntat. Au existat declaratii, a fost activ in campania electorala. Nu am avut timp sa punem pe o lista toate numele, dar o vom face in perioada urmatoare”, spune Radu Capilnasiu, presedintele PNL Salaj. Totodata, liderul PNL spune ca propunerile de schimbare din functie a directorilor care s-au implicat in campania electorala si au incalcat legea se vor face indiferent de culoarea politica.
Pe lista deocamdata „nescrisa” a presedintelui PSD Salaj, Tiberiu Marc, se regasesc Virgil Turcas (APIA), Romeo Sarca – directorul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Salaj, Anamaria Pernes – directorul adjunct al Casei Judetene de Pensii (CJP) Salaj si Dorin Urs – director adjunct al Oficiului Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (OJPDRP) Salaj. Tiberiu Marc spune ca peste numai cateva zile vor fi prezentate si alte cazuri de directori care au fost implicati in campania electorala.
Seful AJOFM sustine ca este o schimbare pur politica
In ce-l priveste pe Romeo Sarca, directorul AJOFM Salaj, acesta sustine ca schimbarea lui nu poate fi decat politica si este de acord cu asta, dar nu poate fi de acord sa fie schimbat pe criterii de competenta. In plus, Sarca dezaproba intocmirea oricaror liste de cei care doresc sa intimideze sau sa puna la „respect” persoane de care, probabil, se tem. „Nu voi nega niciodata ca sunt membru PDL. Nu detin functii in structurile de conducere, dar am dreptul constitutional de a face parte dintr-o organizatie sau partid. Campania mea electorala a fost facuta de-a lungul celor trei ani de cand sunt la conducerea institutiei, prin fapte si lucrurile pe care le-am facut pentru institutie, pentru beneficiarii ei, pentru persoane aflate in cautarea unui loc de munca sau angajatori, indiferent de culoarea lor politica. Am sustinut intotdeauna ca AJOFM este o institutie a statului care este pusa in slujba cetateanului si nu am dat voie sa aiba loc vreo imixtiune politica. M-am abtinut de la a-mi exprima in mod public, in incinte inchise sau deschise, optiunile sau convingerile mele politice, repetand de fiecare data faptul ca o campanie nu se face in ultimele 30 de zile prin afise. Fiind unul dintre directorii avertizati de catre Institutia Prefectului de a nu ma implica in aceasta campanie, masina institutiei am parcat-o afara, nu in garaj, pentru a arata ca nu folosesc logistica, si nu am mai mers nici macar in vizita la parintii sotiei mele din Mesesenii de Jos, exact pentru a nu da loc la interpretari. Nu sunt naiv sa cred ca nu ma vor schimba din functie pe criterii politice. Inteleg schimbarea, dar nu pe baza unor minciuni, fie si prin declaratii ale martorilor dar care au o anumita culoare. Ii voi actiona in instanta pentru aceasta practica”, spune seful AJOFM Salaj, care conchide cu rugamintea ca cel care va fi pus in locul lui sa aiba deschiderea spre viitor, spre ceea ce ar trebui sa fie AJOFM si il va sustine, indiferent de culoarea politica pe care o va purta.
Sefa de la Pensii a tinut cont de recomandarile Guvernului
La fel ca ceilalti doi directori si colegi de partid, Anamaria Pernes, directorul adjunct de la Casa de Pensii, sustine ca nu considera ca a gresit pentru a exista motive de schimbare a ei din functie, deoarece a tinut cont de toate recomandarile venite de la Guvern. „Nu mi-am manifestat optiunile politice in exercitarea atributiilor functiei pe care o am, dar nu neg apartenenta politica si nu am folosit resursele institutiei. Nu consider ca am gresit, am tinut cont de toate recomandarile Guvernului Ponta”, spune Anamaria Pernes, care se regaseste si ea printre directorii propusi a fi schimbati din functie in perioada urmatoare.