1200 x 400

Andrei Florian și-a aflat adversarul din gala de box profesionist de la Zalău

486786810_18121621261428890_6503939376335742905_n

 

Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici” din Zalău va fi, în data de 3 aprilie, gazda unui nou spectacol pugilistic, urmând să aibă loc ediția a II-a a „Memorialului Rudel Obreja”. Și-au anunțat prezența o serie de nume cunoscute, precum Mirel Drăgan, Tolea Ciumac, Bili Mustață, Marius Antonietti, iar printre invitați de numără și Leonard Doroftei, campion mondial WBA la categoria semi-ușoară.

Zilele trecute și-a aflat adversarul și reprezentantul Sălajului, Andrei „The Sylvanian Warrior” Florian, care va boxa pentru titlul mondial IBO la tineret. Adversarul acestuia din ring va fi venezueleanul Edisson Saltarin Doro, cu un palmares de 21 de victorii și doar patru înfrângeri. Meciul dintre cei doi va fi main-eventul serii, iar Andrei Florian promite un show pe cinste, așa cum s-a întâmplat și în gala de anul trecut.

Mirel Drăgan va boxa pentru titlul mondial WBF, iar Daniel Buciuc, cel care a fost prezent și la gala de anul trecut, va boxa pentru titlul  WBF intercontinental.

„Memorialul Rudel Obreja” este organizat de Asociația Club Sportiv „Florian Fighting Championship”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *