martie 15, 2025

Direcţia Silvică Sălaj are în plan regenerarea a 119 hectare de pădure în 2025

1

Direcţia Silvică Sălaj a stabilit pentru acest an, la nivelul celor cinci ocoale silvice, un program de regenerare a pădurilor care cuprinde o suprafaţă totală de 119 hectare, din care împăduriri se vor executa pe 3,5 hectare, iar regenerări naturale pe 115,5 hectare.

De asemenea, în vederea consolidării plantaţiilor înfiinţate în anii anteriori, se vor efectua lucrări de completare a regenerărilor pe o suprafaţă de cinci hectare, în fondul forestier.

Puieţii necesari pentru efectuarea acestor lucrări sunt produşi în pepinierele proprii ale direcţiei silvice. În această campanie, pentru împădurirea suprafeţelor incluse în programul de regenerare, se vor folosi peste 42.000 puieţi, din speciile gorun, stejar pedunculat, cer, stejar roşu, fag, salcâm, paltin, frasin şi tei.

Valoarea lucrărilor de regenerare a pădurilor ce vor fi executate de către Direcţia Silvică Sălaj, în anul 2025, depăşeşte suma de 2,5 milioane lei.

Direcţia Silvică reaminteşte faptul că în perioada 15 martie – 15 aprilie se sărbătoreşte „Luna plantării arborilor”. Manifestare tradițională a silviculturii românești, aceasta se află la cea de-a 35-a ediție de la înființarea Regiei Naţionale a Pădurilor-Romsilva.

“Prin această acţiune se urmăreşte atragerea atenţiei opiniei publice asupra pădurii, a problemelor ei şi, în plus, antrenarea unor segmente sociale cât mai diverse în activităţi concrete, legate de îngrijirea şi conservarea fondului forestier. Direcţia Silvică Sălaj doreşte conştientizarea populaţiei faţă de importanţa şi rolul pădurii atât sub aspect economic, cât şi ecologic şi social”, precizează, vineri, într-o postare pe Facebook, directorul Direcţiei Silvice Sălaj, Bogdan Pop. .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *