Daca la Zalau oficialitatile sunt singurele care mai cinstesc eroii neamului, la Bocsa Ziua Eroilor inca mai este o sarbatoare a comunitatii.
Ziua Eroilor neamului nu mai prezinta atra-ctivitate pentru salajeni. La evenimentul organizat ieri in Cimitirul Eroilor din Zalau au fost prezenti doar reprezentanti ai institutiilor publice si cativa curiosi. Desfasurarea ceremoniala a celor trei detasamente ale Armatei, Jandarmeriei si Pompierilor, care au prezentat onorul in fata prefectului judetului, Filonas Chis, dar si muzica de fanfara nu au fost sufi-ciente pentru a trezi interesul cetatenilor. Chiar si cele mai importante institutii ale judetului au fost reprezentate de vici – Consiliul Judetean de vicepresedintele Tiberiu Csoka si Primaria municipiului Zalau de viceprimarul Daniela Cota. Ca in fiecare an, institutiile publice si reprezentantii partidelor politice au depus jerbe de flori in memoria eroilor neamului cazuti in conflicte armate. Iar la finalul manifestarii, au fost premiati elevii salajeni care au participat la concursul „Eroi salajeni si faptele lor”, ajuns la cea de-a treia editie.
In unele localitati inca mai persista sentimentele frumoase pornite din inimi de copil. Este si cazul comunei Bocsa, unde elevii Scolii Gimnaziale „Simion Barnutiu” din centurl de comuna, dar si ai Scolii Primare Salajeni, imbracati in frumoasele straie populare, au participat ieri la un eveniment inaltator si deosebit de important din viata comunitatii lor. In parteneriat cu Primaria si Consiliul Local Bocsa s-a organizat o activitate care sa marcheze aceasta zi: s-au depus jerbe de flori la mormintele si monumentele eroilor din localitatile Bocsa si Salajeni, iar elevii, pregatiti de profesoara Rosu Marinela si de invatatoarea Anton Ioana, au prezentat un program artistic care i-a facut sa fie mandri de poporul din care au fost zamisliti. S-au tinut alocutiuni pe tema cinstirii eroilor neamului de catre elevii scolii si directorul Cighi Florin. „Ziua Eroilor este un prilej minunat de a cinsti memoria ostasilor nostri. Fie ca pilda lor sa ne dea curaj si incredere in fortele noastre”, a spus si primarul comunei, Ioan Barou.