Toate promisiunile de reducere a numarului de parlamentari au fost simple vorbe. Numarul alesilor creste, chiar daca romanii au cerut prin referendum reducerea la 300 a numarului de parlamentari. Vom avea cel putin 480 de parlamentari.

Inainte de a veni la conducerea tarii, membrii Uniunii Social Liberale anuntau ca nu vor fi de acord cu desfiintarea unei Camere a Parlamentului, dar ca sustin reducerea numarului de deputati si senatori de la 470 la 312. La fel, au mai spus si ca legislatia electorala nu poate fi modificata cu mai putin de un an inaintea alegerilor. Sprijinita de UNPR si minoritatile nationale, USL a preluat fraiele in Parlament modificand sistemul de vot, ceea ce inseamna si cresterea numarului de parlamentari cu cel putin 10. Cum este posibil? In judetele in care minoritatile au peste 7 la suta reprezentare, acestea vor primi in plus un mandat de parlamentar. Mandatele acordate minoritatilor care numara cel putin 7 la suta din populatia unui judet, dar care nu reusesc sa obtina un mandat de parlamentar in urma voturilor, sunt peste numarul de mandate care revin judetului respectiv. De exemplu, Covasna are patru locuri de deputat in Parlament. Daca in fiecare colegiu UDMR va obtine un post de deputat, comunitatea romaneasca va primi automat si ea un deputat, ca „minoritate”. Tot ca urmare a noului sistem de vot, s-ar putea ca Salajul sa aiba, in premiera, un deputat care sa reprezinte comunitatea roma. Potrivit datelor provizorii ale recensamantului de anul trecut, in judetul Salaj, 6,9 la suta din populatie s-a declarat a fi de etnie roma.
Presedintele Traian Basescu a anuntat ca nu va promulga legea votata de USL pentru ca aceasta nu respecta referendumul din 2009, prin care romanii au cerut reducerea numarului de parlamentari la 300 si parlament unicameral. Disperat ca va pierde alegerile prezidentiale, Basescu se batea in piept ca va reduce numarul de parlamentari. Odata instalat la Palatul Cotroceni, seful Statului a uitat insa cu totul de „reforma clasei politice”. Nici Basescu si nici PDL, partidul pe care-l pastoreste din umbra, nu si-au dorit reducerea numarului de parlamentari. Au revenit cu acest subiect in atentia opiniei publice doar atunci cand aveau nevoie de un plus in capitalul de imagine. Si deputatul PSD Iuliu Nosa sustinea, la sfarsitul lui 2011, ca in ce priveste parlamentul unicameral si reducerea numarului de parlamentari „va respecta decizia alegatorilor de la referendumul din 2009”, insa, acum a votat alaturi de colegii sai pentru marirea numarului de parlamentari.