În prima ședință a Coaliției din acest an, desfășurată miercuri după amiază, formațiunile politice au convenit ca primul tur al alegerilor prezidențiale să aibă loc în data de 4 mai, iar turul al doilea să se organizeze în 18 mai.

„Decizia ține cont de nevoia ca turul I al alegerilor să aibă loc în același timp cu alegerile parțiale din anumite județe și cu necesitatea ca datele alegerilor să nu se suprapună cu sărbătorile de Paște și Florii”, se arată în comunicatul de presă trimis de partide.

Coaliţia a decis că pe 4 mai, odată cu primul tur de scrutin, se vor organiza şi alegeri parţiale în 13 comune, dar și pentru Primăria Zalău, Primăria Buşteni şi Consiliul Judeţean Bihor.

Săptămâna viitoare, Guvernul va adopta Ordonanța de Urgență și Hotărârea de Guvern necesare respectării deciziilor Coaliției.

Pe de altă parte, reprezentanții Coaliției spun că au stabilit și candidatul: „Crin Antonescu rămâne candidatul pentru alegerile prezidențiale”.

Totodată, s-a decis ca, până la data de 27 ianuarie, bugetul de stat să fie prezentat în cadrul ședinței Coaliției, astfel încât în prima săptămână din luna februarie să fie adoptat de Parlamentul României.