Camera Deputaţilor a adoptat, cu 234 voturi „pentru” şi nici un vot impotrivă, proiectul de lege privind amnistia fiscală pentru circa 300.000 de funcţionari publici obligaţi să returneze sporurile incasate in 2008-2010. Deputaţii au aprobat proiectul care prevede stabilirea unor măsuri referitoare la drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat, drepturi stabilite in baza contractelor sau acordurilor colective de muncă şi pe baza hotărarilor consiliilor locale sau judeţene.
După vot, toţi reprezentanţii grupurilor parlamentare au arătat că este un act de justiţie votarea acestui proiect.
UDMR a depus, in 20 martie, la Parlament, proiectul de lege privind amnistia fiscală pentru circa 300.000 de funcţionari publici obligaţi să returneze sporurile incasate in 2008-2010, anunţa la acel moment Laszlo Borbely. El preciza că, atunci cand UDMR s-a angajat să facă parte din Guvernul Ungureanu a avut unele condiţii privind programul de guvernare, această lege privind exonerarea de la plata returnării sporurilor fiind una dintre ele.
Borbely afirma că funcţionarii, indeosebi cei din primării şi administraţia locală, au beneficiat de acele sporuri, „conform contractelor colective de muncă şi a acordurilor legale din acea perioadă”, insă au fost obligaţi din cauza „schimbării legislaţiei” şi unor verificări ale Curţii de Conturi să le dea inapoi, fiindu-le reţinute din salarii, la care se adaugă penalităţi şi dobanzile.
„Sunt situaţii, mai ales in primării, dar nu numai, cand cineva se intoarce acasă cu 500 de lei lunar, sub salariul minim pe economie la momentul actual”, a argumentat liderul UDMR.
In expunerea de motive a proiectului sunt invocate „buna credinţă” atat a angajatorilor care au achitat sporurile in baza contractelor/acordurilor de muncă, cat şi a angajaţilor, dar şi practica neunitară a instanţelor judecătoreşti privind procesele cu contestaţii ale deciziilor Curţii de Conturi.
Cabinetul Mihai Răzvan Ungureanu se angajase, prin programul de guvernare, să aprobe in acest an proiectul legii privind amnistia fiscală pentru funcţionarii publici, după ce UDMR a solicitat aplicarea acestei măsuri pentru funcţionarii publici obligaţi de Curtea de Conturi să restituie sporurile salariale.