Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj au identificat marți, 17 decembrie, 8 persoane care dețineau fără drept articole pirotehnice din categoriile F2 și F4, pe care le-au achiziționat de pe internet.

Cei opt au vârste cuprinse între 17 și 72 de ani. Două persoane sunt din Zalău, două din Șimleu Silvaniei, câte una din Hida, Recea, Tihău și Cristolț. Toți dețineau, fără drept, articole pirotehnice din categoriile F2 și F4 (28 de kilograme în total), pe care le-ar fi achiziționat online.

”Cele 28 de kilograme de articole pirotehnice deținute ilegal au fost ridicate în vederea confiscării, iar în fiecare dintre cele 8 cazuri, polițiștii au întocmit câte un dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, conform prevederilor Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive. Conform prevederilor art. 18 din H.G. nr.1102/2014 privind stabilirea condițiilor de punere la dispozitie pe piață a articolelor pirotehnice, deținerea articolelor din categoria celor de mai sus este interzisă publicului larg, cu excepția persoanelor care au calitatea de pirotehnician autorizat. Orice operațiune cu articole pirotehnice, efectuată fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la trei luni la un an”, precizează IPJ Sălaj.

Polițiștii sălăjeni vă reamintesc că sunt interzise deținerea, utilizarea și vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile F2, F3 și F4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 și T2) și a altor articole pirotehnice din categoria P2, din motive de ordine și siguranță publică, securitate și pentru protecția integrității persoanelor, dar și a bunurilor care ar putea fi distruse ca urmare a producerii de incendii prin utilizarea necorespunzătoare.