Domnul Marian Vanghelie este primarul unui sector al Capitalei si a devenit o legenda, dar o legenda de trista amintire. Dar unii locuitori ai sectorului sau chiar il iubesc. Iubirea acestora este legata de pomenile pe care le face, fie de 1 Mai, fie de Anul Nou. Unii zambesc ironic si-l compatimesc pentru demagogia sa, altii, care au carte si gandesc, il detesta. Il detesta pentru ca face zgomot pentru nimic. Este un exemplu de semianalfabet.
Sprijinit fara rezerve de prezumtivul presedinte de tara, primarul Vanghelie si a organizat ziua de 1 Mai, cu mici, carnati, sucuri, zaibar, bere la pahar, cantece, dansuri si voie buna. Numai ca Dumnezeu, vazand cum Vanghelie si ai lui risipesc banii contribuabililor si ai unor sponsori cu venituri neortodoxe, l-a chemat din Cer pe Sfantul Ilie, care a dat o ploaie torentiala ce a dus la incheierea prematura a „balamucului”, asa ca multi pomanagii au ramas fara mici si paharul cu bere.
In realitate, ziua de 1 Mai organizata de Vanghelie n-a fost o sarbatoare traditionala muncitoreasca, ci o manifestare politica, „care pe care”, avand ca miza castigarea electoratului cu mici, bere, carnati si zaibar. Pmana lui Vanghelie avea ca obiectiv nu bonomia activistului de partid sau actul de filantropie pentru cei necajiti, ci malformarea constiintei viitorului alegator.
In 1938, copil fiind, mi-aduc bine aminte de un Intai Mai cu adevarat muncitoresc. Intreaga suflare a localitatii, s-a adunat de la mic la mare, de la cei in varsta, dar si tineri pe plaiul Zamorei a Prahovei si aproape toti aveau cosurile de nuiele doldora cu paine, cozonac, carne cruda pentru gratar, oua, branza, dar si bere de Azuga din belsug. Daca la inceput, fiecare consuma din panerul sau, de la pranz, totul era de-a valma, mai ales barbatii „incalziti” de Dionisie cantau de „mama focului” si, nemaisuportand pantofii de lac negri si renuntand la cravata si haina, incurajati de armonica lui Ristica si vioara lui Fanica, dansau „ca la Breaza” si, mai ales, hore si sarbe. Ziua de 1 Mai era ziua lor, a celor ce muncesc, unde nu se facea politica, unde nu se injura, unde nu se bateau, unde nu se faceau pomeni, unde politicienii infiltrati erau descoperiti si redusi la tacere, unde spiritul de solidaritate nu cunostea lupta de clasa si unde atunci, de 1 Mai muncitoresc cu adevarat, toata lumea canta, se inveselea si dansa.
Pe vremea aceea, nu se nascuse Marian Vanghelie, cu carnatii si micii lui, cu berea si zaibarul lui si cu momeala parsiva de a atrage electoratul, inducand in eroare pe bietul alegator, inca netrezit din noaptea lunga a unor vremuri utopice. Pomana lui Vanghelie a fost un moment penibil, mai ales pentru miile de maini intinse in disperare pentru un mic si o bere. Cu intelepciune spuneA, cu cateva secole in urma, cronicarul nostru moldovean: „Nu sunt vremurile sub carma omului, ci bietul om sub vremi”. Pomana lui Vanghelie a insemnat si mii de steaguri si stegulete, toate rosii ca sangele varsat de clasa muncitoare, si mii de bluze tot rosii, si mii de sepci tot rosii, toate pe banii cui? Oare cine a suportat financiar aceasta mascarada de trista amintire din Parcul Izvor? Aceasta-i intrebarea!

Post Views: 101