Pentru a asigura demararea in conditii optime a campaniei agricole de toamna, Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale a elaborat proiectul de Hotarare a Guvernului pentru acordarea de plati suplimentare sub forma unui ajutor de minimis, care contribuie la finantarea culturilor de toamna in anul 2012. Ajutorul se acorda in conformitate cu regulamentul Comisiei Europene, iar cuantumul nu depaseste 7.500 de euro, adica 33.000 de lei.
Prin aceasta schema de ajutor de minimis se propune un cuantum de 200 de lei pe hectar, pentru infiintarea culturilor de toamna (grau comun, orz, orzoaica, rapita, triticale, secara, grau dur, pentru o suprafata de minimum un hectar, pana la cel mult 150 de hectare pe exploatatie.
Pot beneficia de acest ajutor: producatori agricoli- persoane fizice, persoane fizice autorizate, intreprinderi individuale, intreprinderi familiale, persoane juridice. Resursele financiare necesare aplicarii schemei de ajutor de minimis sunt de 350 de milioane de lei si se asigura de la bugetul de stat.
Termenul limita de depunere a cererilor de sprijin financiar la directiile agricole judetene este de 16 noiembrie 2012, data dupa care vor fi facute platile catre beneficiari.