Despre Iuliu Hossu și calea sfințeniei, în dialog cu Pr. Valer Părău

-Lăudat să fie Isus, părinte!

-În veci amin!

–Are rădăcini puternice, acest salut, pe care astăzi îl folosim prea puțin sau îl întrebuințăm cu stingherire…

-Da, acest salut este de proveniență paleocreștină și a fost inițial un salut folosit în intimitatea creștinilor persecutați. Apoi, creștinii l-au perpetuat și pe monumentele creștine, fie sub forma de monogramă, fie sub formă de text latin. El apărea și-n documentele oficiale religioase, fiind un simbol de reverență, un mesaj creștin care ținea de etica pregătirii interioare, provenind din Biblie. Înaintând înspre zilele noastre, mai ales în perioada interbelică și în special în Ardeal, acest salut a căpătat o răspândire des întâlnită mediului rural. Nu exista ”bună ziua”, ci ”Lăudat să fie Isus!”. Trebuie să înțelegem că spiritualitatea creștină a avut mereu un caracter formativ, din păcate astăzi materialismul inundă totul. Dacă ar fi să facem o mică comparație cu itinerarul studiului unei limbi străine, începi să aprofundezi conjugarea verbelor de bază ce exprimă existența sau starea („a fi”, „a avea”). Creștinul autentic este invitat să reflecteze asupra faptului că ”a fi” este superior la ”a avea”, de fapt „a fi” cu adevărat om, „a fi” cetățean, „a fi” un creștin.

–Ne lipsesc astăzi atât de mult modelele culturale și morale… Care sunt acelea și unde le găsim? Cum le discernem?

– Modelele trebuie căutate, căci niciodată nu vin de la sine, și asta e marea chestiune a libertății umane…dorința de a cerceta. Fiecare trebuie să caute, după apetitul lui sufletesc, astfel de modele morale și să-și găsească identitatea prin conștiința sa. De exemplu, astăzi, telefonul mobil a devenit un accesoriu foarte util pentru omul contemporan datorită funcțiilor acestuia, și știm cu toții că funcționează datorită curentului electric pe care nu-l vedem, dar a devenit o dependență, deoarece, practic, fără ele nu poți face nimic.

Lumea este un loc mult mai mic datorită telefoanelor mobile, oferind și o oarecare siguranță și confort, modelul telefonului fiind ales potrivit personalității utilizatorului. În atare situație, modelul de trăire este impus de nevoia de tehnologie, nu de încrederea în spiritualitate. Posedând o oarecare tehnologie, îți pui bazele în puterea ta de a rezolva problemele, poți suna oricând să rezolvi tot, şi nu-ţi mai pui încrederea în Dumnezeu. De pildă, când copilul pleacă de acasă singurel, e bine să-l încredințezi lui Dumnezeu, să-i ceri Lui ajutor și Maicii Domnului și el va fi păzit mereu, oriunde va merge. Telefonul mobil nu-l ferește de ce i se poate întâmpla rău, ci îl poate ajuta în cel mai fericit caz dacă i s-a întâmplat ceva nefavorabil, anunțând, pe când Dumnezeu mereu veghează asupra lui, mereu e lângă el și se-ngrijește la fiecare pas de viața lui. Ar fi firesc ca, din „robii materiei”, să conștientizăm și ne întoarcem la elementele existențiale: Care-i viața mea? De unde sunt? Încotro mă duc?

Trebuie să fim conștienți că, prin spiritualitate căutăm și găsim un refugiu și o zonă de siguranță, dar, mai ales, viața este mai mult decât ceea ce vedem sau înțelegem pe deplin. Spiritualitatea este definită mai degrabă ca lucrare a Sfântului Spirit în oameni, adică viața și faptele umane în liniște interioară, în cunoașterea adevărului și a binelui absolut. Această armonie cu sinele și cu oamenii, aduc și profunzimea unor emoții spirituale. Acest tip de trăire a fost comună sfinților, adică unor persoane care s-au oferit cu totul slujirii divine. Nevoia și setea de trăire spirituală a fost semănată în om de la Creație, dar ideea în existența libertății alegerii acțiunii consistă în libertatea de a alege între Bine și Rău. Atunci când începem să căutam modelele, cum sunt de exemplu, sfinții, care sunt în vârful tabelului moral, încep să vină modelele înspre noi. Când privim la sfinți, privim către oameni cu un extraordinar bun simț, oameni cu profunde repere culturale, mereu dornici să-și împărtașească principiile; oameni de o mare finețe interioară care, chiar dacă au fost persecutați, au rămas fideli până la moarte valorilor pe care le proclamau.

Care sunt modelele noastre de astăzi? Cele din mass-media? Modele rock? Exemplele de concupiscență, de promiscuitate și teribilism? Este foarte îngrijorător acest aspect… Idealul sfinților era Cristos. Centrul vieții sfinților era Euharistia (Împărtășania), care era miezul cultului public și o realitate concretă, indubitabilă, vie. Din păcate, ceea ce lipsește în educația noastră de astăzi este ideea de respect divin, spiritul de reverență. Toate s-au format în umbra Bisericii, toate marile personalități spirituale, culturale și istorice au fost oameni practicanți.

-De ce, pentru mulți dintre noi, sfinții reprezintă idealuri și culmi ale firii atât de greu de accesat?

–Totul pleacă de la cunoaștere. Nu cunoaștem suficient. Nu știm percepe mesajele pe care le transmit sfinții și trăirile lor. Un sfânt este o persoană care caută să-L imite pe Cristos în toate, așa că, ținta noastră ar trebui să fie Cristos. Există sfinți din toate spectrele sociale și trebuie găsiți aceia care se potrivesc personalității noastre. De ce să facem asta? Care-i ”profitul” în toată ecuația asta, așa, ca să vorbim în termenii trendului actual. ”Profitul” este fericirea noastră și mântuirea sufletului. Din nefericire, mântuirea sufletului este un obiectiv atât de desuet în zilele noastre…

Sfinții erau cei mai fericiți oameni. Eu au știut să-și trăiască atât bucuriile, cât și suferințele într-un mod creator. Ei au avut elementul polarității umane de a ierta și de a fi iertați, într-o lume atât de mult bazată pe interese materiale. Sfinții au trăit cea mai înaltă formă de psihologie umană și s-au raportat mereu la Cuvântul lui Dumnezeu. Ei sunt garanția veridicității Bibliei, pentru că, dacă aceasta nu ar fi autentică, atunci nu ar mai ”furniza” sfinți.

Astăzi, la ce ne mai raportăm? Dacă nu ne raportăm la cuvântul biblic, am pierdut total orientarea. Linia etică umană totdeauna a fost creștinul și, să nu uităm, sfinții au experimentat practic lumea, cu toate dramele și obscuritățile ei și au atins cele mai amețitoare și nobile culmi existențiale. Dacă-i avem pe ei ca și repere, de ce să mai experimentăm alte uși, când avem în fața noastră proba concretă?

Câți oameni au suferit pentru că s-au declarat creștini? Și astăzi, când lumea modernă abundă de toate mijloacele materiale și de un confort dus la trepte atât de înalte, noi nu mai reușim să ne raportăm la idealul trăirii interioare…

-Știu că, odată cu Centenarul Unirii de la 2018 și cu evenimentele care au culminat atunci, instituțiile publice au cerut propuneri pentru proiecte care s-ar putea realiza cu acest prilej. Dat fiind faptul că anul 2025 este „Anul Cardinalului Iuliu Hossu”, am înțeles că doriți să demarați un proiect de amplasare a unui bust, în fața bisericii. Cine a fost Iuliu Hossu și ce ar trebui să trezească în inima sălăjenilor astfel de figuri de referință ridicate pe socluri?

–Mă gândesc mereu la citatul din Nicolae Iorga care spunea că un popor care nu își cunoaște înaintașii, nu are pârghii serioase pentru viitor, de aceea și Iuliu Hossu reprezintă un model de cultură și romanitate care trebuie scos cât mai mult la lumină.

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 968 din 25 octombrie 2023, a fost publicată Legea nr. 290/2023 pentru instituirea anului 2025, ca „Anul Cardinal Iuliu Hossu”, pentru celebrarea vieții, operei, personalității, martiriului, rolului determinant în realizarea Marii Uniri și a eforturilor depuse pentru salvarea evreilor în perioada Holocaustului ale episcopului Eparhiei de Cluj – Gherla din cadrul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, cardinalului, senatorului de drept în Parlamentul României, membrului de onoare al Academiei Române și deținutului politic, Iuliu Hossu. Intenționăm ca, în anul 2025, să organizăm la Zalău, în parteneriat cu autoritățile și instituțiile publice, câteva acțiuni dedicate personalității marelui episcop cum ar fi: dezvelirea unui bust în zona din fața bisericii noastre, precum și organizarea unor acțiuni publice de celebrare a personalității marelui Cardinal, Fericitul Iuliu Hossu.

Acest înflăcărat militant pentru unire si apostol al înfăpturii unității naționale, Iuliu Hossu a fost unul dintre artizanii Marii Uniri de la la 1918, făcând parte din delegația de fruntași care au prezentat Regelui Ferdinand hotărârea Unirii. El a desfășurat totodată și o intensa activitate culturală, a fondat școli, a salvat familii întregi de evrei care urmau să fie deportați în lagare și a rămas alături de credincioșii din Transilvania în timpul ocupației horthyste, supraviețuind celor două atentate la care a fost supus.

Deși Iuliu Hossu a trecut prin umilințe și chinuri inimaginabile în închisorile comuniste, deși a avut multe ocazii de a scăpa de suferințele închisorii, oferindui-se libertatea, dar cu pretul credinței, el nu și-a părăsit niciodată principiile și poporul. A refuzat onorurile lumești, rămânând simplu până la capăt și împărtășind mereu gânduri de rugăciune și iertare față de cei care l-au persecutat și trădat. Lupta lui nu a corespuns nici unei ideologii, ea s-a identificat în chip riguros cu viața și jerta lui Christos.

Iuliu Hossu ar trebui să reprezinte pentru toți românii, indiferent de confesiune, un model de credință, fraternitate și moralitate față de idealurile pentru care s-a luptat atât de mult, până la moarte. ”Credința noastră este viata noastră”, a fost dictonul sub cupola căruia și-a purtat toate bătăliile existențiale.

Doresc să reamintesc marele eveniment pastoral, petrecut pe data de 25 iunie 1922, prin care Parohia greco-catolică din Zalău a devenit sediu protopopial, act consfințit prin prezența la Zalău a episcopului de Cluj-Gherla, Preasfințitul Iuliu Hossu. Comunitatea locală l-a primit cu mare fast la Zalău, orașul întreg fiind împodobit ca în zile de mare sărbătoare. În acel timp, tricolorul biruinței românești a fost arborat cu semeție pe toate casele, iar întreg parcursul înveșmântat în straie solemne grăia despre iubirea și stima orășenilor față de un arhiereu care venea în numele iubirii creștine.

-Părinte, ce gânduri transmiteți sălăjenilor în această perioadă premergătoare Sărbătorii Nașterii Domnului?

– Priviți mereu la Pruncul din iesle… la simplitatea Lui, la pacea pe care o emană, la părinții Lui, ca model de Familie Sfântă, la iubirea nevinovată și fidelă a animalelor care s-au adunat în preajma ieslei. Căutați fericirea în lucrurile simple ale vieții: familia și aproapele vostru. Să nu uitați de colinde…. Sărbătoarea Crăciunului ține și de modul în care noi, prin frumoasele colinde tradiționale, vestim venirea Pruncului divin. Colindele sunt reprezentarea fidelă a mesajului sărbătorii, să ne concentrăm pe ele, comuniune în spirit fratern, îndepărtare de petrecerile obișnuite, ce cuprind „vorbe zadarnice” și îmbuibare. Bucuria sărbătorii e trăită în profunzimea rugăciunii, iar locul prezenței la serviciul divin întregește spiritul Crăciunului.

Lumina este o simbolistică importantă a Crăciunului prin prezența stelei. Este o motivație interioară că tot ceea ce am văzut departe, în steaua ce a răsărit, se poate reaprinde. Isus s-a născut în sărăcie, în simplitate, dar căutările noastre converg mult în domeniul abundenței. Totul să fie nou: o haină nouă, o casa nouă, o mașină nouă… dar un suflet vechi.

Aurul, smirna și tămâia aduse de magi, nu sunt un sentiment al nevoii. Isus nu a fost împotriva avuției materiale, ci a modului prin care ne poate pătrunde spiritul posesiei și neajunsurile acestei stări.

Ce-nseamnă să fii fericit de Crăciun? A fi fericit de Crăciun înseamnă să fii fericit cu ce ai oferit, iar dacă, pe lângă darul material, îl oferim și pe Cristos semenilor noștri, deja am oferit totul!

Vă aștept cu drag să celebrăm împreună Nașterea Mântuitorului, așa cum se cuvine în jurul Euharistiei.

Vă doresc un Crăciun liniștit și un An Nou fericit!