Percheziții la liderii neolegionari și finanțatorii lui Călin Georgescu. Mai multe persoane, aduse la audieri conform adevarul.ro

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Inspectoratul General al Poliției Române au demarat o acțiune comună care urmărește sancționarea comportamentelor ilegale manifestate în mediul online, pe diferite platforme de socializare, constând în îndemnarea publicului la săvârșirea unor infracțiuni sau incitarea la violenţă și ură împotriva unor persoane pe motiv că fac parte dintr-o anumită categorie definită pe criterii de etnie, orientare sexuală ori pe motivul exprimării opțiunilor politice în contextul procesului electoral din România.

În acest sens, sunt efectuate nouă percheziții domiciliare în mai multe localități.

Activitățile operative sunt realizate în șapte dosare penale în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de amenințare, incitare la violență, ură sau discriminare, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, fapta persoanei de a promova în public cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, fapta de a promova în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prev. de art. 5 din OUG nr. 31/2002.

Perchezițiile vizează comportamente ilegale manifestate pe mai multe platforme online și care pot fi împărțite în două categorii: mesaje care incită la violență împotriva unui candidat la alegerile prezidențiale sau împotriva celor care susțin un anumit candidat și mesaje care promovează concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase.

În cadrul aceluiași demers, Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a efectuat 9 percheziții domiciliare pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Timiș, Maramureș, Sălaj și Neamț, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de utilizare în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, constând în aceea că, în data de 30.11.2024, în localitatea Tâncăbești, județul Ilfov a fost organizată o comemorare a 86 de ani de la moartea liderului mișcării legionare, Corneliu Zelea – Codreanu și a altor 13 membri ai mișcării, la care au participat aproximativ 100 – 150 de persoane. Cu această ocazie persoanele vizate de anchetă, alături și de alte persoane încă neidentificate, au folosit steaguri cu simboluri ce reprezintă Mișcarea Legionară, au purtat uniforme legionare și au adoptat simboluri specifice, cum este salutul specific Mișcării Legionare. Ulterior, în spațiul public, prin intermediul aplicației Tik Tok, au fost distribuite mai multe videoclipuri cu aspecte de la comemorarea de la Tâncăbești”, potrivit Ministerului Public.

Acțiunile pe linia combaterii violenței în mediul online și a tragerii la răspundere penală a persoanelor care incită la acte de violență sau la săvârșirea unor infracțiuni vor continua în perioada următoare, la nivelul unităților de parchet și de poliție din întreaga țară fiind demarate mai multe anchete având acest obiect.