Ministerul Educației a pus în consultare publică proiectul de Ordin privind aprobarea Metodologiei-cadru de organizare a Programului „Învățare remedială”.
Acest program vizează cu prioritate unitățile de învățământ unde media obținută de elevii unității de învățământ la cea mai recentă evaluare națională a absolvenților clasei a VIII-a sau la examenul național de bacalaureat este mai mică de 7.
Intră în program și școlile la care cel puțin 40% dintre elevi nu ating standardul minim de competență, conform evaluărilor naționale de clasa a II-a, a IV-a și a VI-a, precum și a altor evaluări naționale prevăzute de lege.
Sunt avute în vedere, de asemenea, unitățile de învățământ unde cel puțin 40% dintre elevi sunt cu 1 – 2 ani în urma colegilor din punctul de vedere al achizițiilor specifice vârstei sau nu ating standardul minim de competență la limba și literatura română/maternă, matematică, minimum o limbă străină și TIC, respectiv dacă pentru cel puțin 40% dintre elevi sunt elaborate planuri individualizate de învățare.
Programul „Învățare remedială” include activități de învățare, stimulare, compensare, consolidare și recuperare, adaptate elevilor cuprinși în program. În plus, poate cuprinde activități de asistență psihopedagogică, de consiliere școlară, precum și de informare și consiliere a părinților.
Scopul principal al programului este organizarea de activități de învățare remedială, în vederea acordării de sprijin elevilor din învățământul primar, gimnazial sau liceal, cu dificultăți de învățare sau care înregistrează decalaje în dobândirea competențelor-cheie prevăzute în planul-cadru, dovedite prin rezultatele școlare obținute la finalul anului școlar anterior, la evaluarea inițială de la începutul anului școlar sau la evaluări naționale.
Programul este complementar programului școlar obligatoriu. Acesta va avea activități cu durata de cel puțin 90 de minute/zi, cel puțin 3 zile/săptămână.
În situații justificate, cum ar fi necesitatea pregătirii elevilor pentru examene de corigență sau de încheiere a situației școlare sau pentru actualizarea și îmbunătățirea competențelor, în perspectiva începerii unui nou an școlar, activitățile remediale se pot desfășura și pe durata vacanței școlare sau a zilelor libere, la decizia consiliului de administrație.