Parchetul European (EPPO) din Cluj-Napoca (România) a efectuat joi, 28 noiembrie, 31 de percheziții în mai multe locații, în cadrul unei anchete privind posibile fraude în legătură cu lucrări la șoseaua de centură a orașului Zalău, finanțate cu 37 de milioane de euro din fonduri UE.

Perchezițiile au avut loc în București, Cluj, Sălaj și Timiș, la domiciliile și sediile firmelor anchetate, inclusiv la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale SA (CNAIR), companie responsabilă cu administrarea rețelei de autostrăzi, drumuri expres și drumuri de interes național din România.

În cauza procurorilor europeni este proiectul de proiectare și execuție a Variantei de Ocolire a Municipiului Zalău – tronson II, finanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională și Coeziune, în valoare de 37 de milioane de euro.

Beneficiarul fondurilor este CNAIR. Contractul de execuție a lucrărilor a fost atribuit filialei din România a unei companii chineze, care a angajat mai mulți subcontractanți.

Potrivit EPPO, există suspiciuni că subcontractanții au conlucrat cu antreprenorul pentru a prezenta documente false care să ateste că lucrările au fost finalizate cu succes. Conform anchetei, lucrările nu au respectat cerințele de calitate.

De asemenea, există suspiciuni că reprezentanții beneficiarului (CNAIR) nu au efectuat controale adecvate.