Autovehiculele inmatriculate in alte state, precum Bulgaria, Italia şi Spania, vor putea circula pe teritoriul Romaniei doar pentru 90 zile intr-un an, termen calculat incepand de la emiterea actului de vanzare-cumpărare a maşinii, conform unei decizii adoptate in şedinţa de azi a Guvernului. Proiectul de lege va intra in vigoare după ce va fi aprobat şi de Parlament.
„Aceste maşini inmatriculate in alte state vor avea dreptul să circule 90 de zile intr-un an pe teritoriul Romaniei de la momentul la care cetăţeanul roman intră in posesia autovehiculului, practic de la emiterea actului de vanzare-cumpărare a maşinii. Unii vor fi tentaţi să işi reinnoiască acest contract, la sfarşitul termenului de 90 zile, dar maşinile vor fi luate in evidenţă”, a declarat, la Guvern, şeful Poliţiei Rutiere, Lucian Diniţă.
„Fiecare, ori o inmatriculează in Romania, ori o duce inapoi, ori circulă cu ea doar 90 de zile”, a declarat Lucian Diniţă.
Proprietarii de maşini care vor depăşi acest termen vor fi sancţionaţi cu amenzi de pană la 560 lei sau pană la 1.420 lei, in funcţie de gravitatea contravenţiei, şi reţinerea certificatului şi a plăcuţei de inmatriculare.
Decizia a fost luată pentru a evita cazurile in care, prin inmatricularea maşinilor in alte state, este evitată plata in Romania a taxei de inmatriculare.
Potrivit conucerii Poliţiei Romane, in Romania circulă in prezent aproximativ 19.800 maşini inmatriculate in Bulgaria, dintr-un total de peste 45.000 autovehicule inregistrate in alte state, incluzand Italia, Spania, Marea Britanie.