Elevă a Liceului de Artă ”Ioan Sima” Zalău, solistă vocală și dansatoare la Ansamblul Folcloric Meseșul al Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj, Denisa Prunian este proaspăt câștigătoare a Marelui Premiu al celei de-a IX-a ediții a Festivalului Concurs Internațional de Folclor „Rozmarin în colţu’ mesii”.
”Mă întorc acasă cu o bucurie în suflet de la Satu Mare! Mulțumesc juriului pentru PREMIUL minunat de care mi-au făcut parte în această seară! Dumnezeu să îndeplinească visele fiecăruia, la fel cum l-a îndeplinit pe al meu! Mulțumesc și Domnului Director al Festivalului, Petrică Mureşan pentru susținere și bucuria de care mi-a făcut parte participând la acest concurs!”, a scris tânăra Denisa pe contul său de Facebook.
Fiț Larisa, elevă și ea la același Liceu de Artă, se numără printre premiații Festivalului, obținând din partea juriului o mențiune.
Evenimentul a avut loc sâmbătă, 16 noiembrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Satu Mare, fiind organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare, Primăria și Consiliul Local Medieșu Aurit, cu sprijinul Consiliului Judeţean Satu Mare, în parteneriat cu Asociația Națională de Folclor din România și Uniunea Mondială de Folclor (I.G.F.).
La ediția din acest an a Festivalului s-au înscris 34 de concurenți din 14 județe ale țării: Satu Mare, Maramureș, Suceava, Sălaj, Cluj, Neamț, Alba, Mureș, Olt, Botoșani, Bistrița-Năsăud, Teleorman, Vrancea și Vâlcea, În urma preselecției s-au calificat în concurs, 10 concurenți, printre care și Deniza Prunian.
Juriul a fost format din: dr. Dorel Cosma – președintele Uniunii Mondiale de Folclor (I.G.F.) și președinte al juriului; directorul festivalului Petru Mureșan; Iuliana Dragoș – directoarea Ansamblului Folcloric Național „Transilvania”; Adrian Vălușescu – managerul Centrului Cultural „Reduta” Brașov; Pahone Pop – secretarul general adjunct trezorier al Uniunii Mondiale de Folclor (I.G.F).
Laureații celei de-a VIII-a ediţii a Festivalului Concurs Internațional de Folclor ,,Rozmarin în colţu’ mesii”:
Marele Premiu – Prunian Denisa – Sălaj
Premiul I – Moldovan Patricia – Maramureș
Premiul II – Mahu Veronica Catalina – Botoșani
Premiul III – Hodas Alexandra Maria – Satu Mare
Mențiuni: Avasîicii Sara Ștefania – Iași; Chichirița Cristina Nicoleta – Suceava; Fiț Larisa – Sălaj
Premiul Special: Drule Raluca Ioana – Cluj, Stan Daria Alexia – Mureș, Țundrea Georgiana Ionela – Olt.
În program au evoluat Deți Iuga; Petrică Mureșan; Florea Teodora din județul Bistrița Năsăud (câștigătoarea trofeului în anul 2023); Ansamblul Folcloric „DORURI SĂTMĂRENE”, precum și interpreți din Ucraina: Maria Kolobych și Iryna Stelmakh și dansatorii Zenon Kolobych, Kvitoslava Demchyshyn, Solomiia Lashta.
Concurenții și artiștii din spectacolul de gală au fost acompaniați de Orchestra Ansamblului Folcloric Național „Transilvania” – dirijor Bogdan Bolchiș.