Am obținut o victorie mare împotriva sistemului putred: gara Băbeni din Sălaj intră în secolul 21! După 30 de ani de indiferență și promisiuni goale, a început în sfârșit modernizarea acestei gări!
Săptămânile trecute, am expus public condițiile de muncă inacceptabile cu care se confruntau CFR-iștii de acolo: reptile care intrau prin tavan, geamuri sparte, pereți în pericol de prăbușire, instalații electrice improvizate și lipsa apei și a toaletelor.
Am activat alarma, iar Grindeanu a reacționat – inițial prin încercări de intimidare a angajaților curajoși care au spus adevărul. Dar, de data aceasta, nu a mai funcționat tactica clasică PSD!
S-a lăsat păgubaș și, după ani de batjocură și nepăsare, a început ceva ce trebuia să se întâmple de mult timp, reabilitarea gării: geamuri și uși noi, parchet, pereți și tavan reparați, sistem electric refăcut și centrală nouă. CFR-iștii de la Băbeni vor lucra în condiții decente în această iarnă. Totuși, mai avem e de tras apa și toaleta încă lipsește. Domnule Grindeanu, hai să facem treaba până la capăt!
Și pentru toate celelalte gări din Sălaj și din țară care sunt sub orice critică, le spun oamenilor: nu vă lăsați intimidați! Veniți către mine și voi fi sprijinul vostru. Vreau o Românie și un Sălaj care să vă respecte cu adevărat pentru munca, răbdarea și dedicarea cu care țineți pe linia de plutire calea ferată românească.
Comandat de Partidul Uniunea Salvați România, Filiala Sălaj și realizat de operatorul economic TASKMINDS SRL, CMF: 11240015. Tiraj 700 exemplare