Casa Județeană de Pensii (CJP) Sălaj anunță că sunt disponibile 110 bilete pentru tratament balnear.

Este ultima serie din acest an, a IX-a, în care asigurații sistemului public pot merge în sejur balnear.

Stațiunile pentru care sunt repartizate cele 110 bilete de tratament sunt 1 Mai, Bizușa, Buziaș, Covasna, Felix, Geoagiu, Moneasa, Ocna Șugatag, Tușnad și Tășnad. Datele de începere a sejururilor sunt 3 decembrie și 5 decembrie.

Biletele se pot ridica de la sediul Casei Județene de Pensii, zilnic, de luni până joi între orele 8.00 -14.00, iar vineri între orele 8.00-13.00. Data limită pentru ridicarea biletelor de tratament pentru seria 19 este data de 2 decembrie.

”Până în prezent, pentru acest an, au fost depuse 3.398 cereri privind acordarea de bilete de tratament. Sejurul asigurat printr-un bilet de tratament este de 16 zile și include cazarea cu trei mese pe zi și tratamentul pentru 12 zile. Persoanele interesate pot obține relații suplimentare la numerele de telefon 0260/622.990 – 0799/902699 – Compartiment Bilete de Tratament”, precizează reprezentanții Casei de Pensii Sălaj.