Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, a declarat că măsurile de ordine pentru alegerile locale vizează descurajarea eventualelor tentative de vot ilegal, astfel incat oamenii să aibă incredere că 10 iunie va fi o zi corectă din toate punctele de vedere. Gabriel Berca a subliniat că nu va avea nicio reticenţă să meargă pană la capăt in cazul neregulilor la alegerile locale.
Potrivit acestuia, intreaga răspundere pentru descurajarea eventualelor tentative de vot ilegal stă in oamenii care vor fi trimişi in teritoriu, respectiv ofiţeri şi procurori, care vor urmări respectarea legii in perioada campaniei electorale şi in ziua votului.
Totodată, ministrul a anunţat că in perioada următoare va fi desfăşurată o campanie de informare privind votul ilegal – „Mita şi votul ilegal inseamnă inchisoare”, precizand că spotul campaniei va fi difuzat „peste tot”.
Berca preciza că, alături de angajaţii MAI din Corpul de Control, vor fi delegaţi şi procurori, stabiliţi prin ordin de către procurorul general al Romaniei, Codruţa Kovesi.
Berca a subliniat că işi doreşte ca alegerile locale să se desfăşoare cu maximă legalitate, precizand că nu va accepta ca instituţiile statului să fie tarate in lupta electorală.