Fostul vicar al Episcopiei Sălajului află azi dacă scapă sau nu de arestul preventiv. La înfățișarea de vineri, 1 noiembrie, magistrații clujeni au judecat contestația formulată de acesta față de măsura dispusă de Tribunalul Sălaj, iar pronunțarea a fost amânată pentru luni, 4 noiembrie, în vederea deliberării.
Preotul Ionuț Pop a fost arestat în 26 octombrie, fiind acuzat de delapidare, cu consecințe deosebit de grave, înșelăciune și fals în înscrisuri. Acesta ar fi cauzat prin faptele sale, spun procurorii, un prejudiciu de 3 milioane de lei.
“În sarcina suspectului s-a reţinut că, în perioada 2020-2024, în calitate de vicar eparhial în cadrul Episcopiei Sălajului, calitate în care era împuternicit să deruleze operaţiuni bancare în numele acestei entităţi, şi-a însuşit sume de bani din patrimoniul Episcopiei Sălajului pe care le-a folosit în interes propriu.
De asemenea, pe lângă această modalitate de comitere a faptei, suspectul a efectuat mai multe tranzacţii din contul Episcopiei Sălajului în contul C.A.R. Omenia, pe care le-a justificat ca reprezentând returnare împrumut, însă aceste viramente nu aveau fundament real, sumele fiind ulterior însuşite de către acelaşi suspect. Pentru a conferi o aparenţă de legalitate viramentelor efectuate din contul bancar al Episcopiei Sălajului, suspectul a falsificat mai multe înscrisuri, încercând să justifice legalitatea operaţiunilor efectuate”, au arătat procurorii sălăjeni care au instrumentat dosarul și au cerut arestarea preventivă a fostului vicar.
De cealaltă parte, avocatul spune că preotul, care s-a mutat acum câteva luni la Constanța, ocupând funcția de consilier economic al Arhiepiscopiei Tomisului, a fost arestat pe nedrept și acesta ar fi denunțat, de fapt, încă din luna martie, mai multe nereguli din sânul Episcopiei.
Surse judiciare spun că Preasfințitul Petroniu, episcopul Sălajului, a fost audiat ca martor în dosar, iar alți preoți au fost sau urmează să ajungă la discuții cu anchetatorii.
Între timp, avocatul fostului vicar lansează acuzații grave la adresa episcopului. “Episcopul Sălajului a construit casa arhierească fără știrea Patriarhiei deoarece era construită pe numele său. Există dovezi directe și clare în acest sens. Acesta deține un număr de aproximativ 49 de imobile pe persoană fizică.
Mai deține, de asemenea, alte imobile prin interpuși. A deținut pe persoana fizică mai multe autoturisme de lux: Mercedes CLS, Mercedes S class, Audi”, spune avocatul Bogdan Ilea.
Într-un alt comunicat de presă, avocatul aduce în discuție numeroase excursii de lux care s-ar fi desfășurat pe banii episcopiei. Episcopul și vicarul ar fi mers împreună în tot felul de destinații exotice.
“Fiind mandatat de preotul Pop Ionuț, în calitate de apărător ales ale acestuia, sunt în măsură să aduc la cunoștința publicului faptul că într-o perioadă de câțiva ani a fost nevoit să îl însoțească pe Episcop în mai multe excursii externe. De menționat ca Ierarhii au nevoie de avizul Patriarhiei pentru a se deplasa în străinatate, pe baza unor invitații și strict în scopul unor activități specifice: întâlniri, conferințe etc . Deplasările au fost făcute civil, fără știința Patriarhiei. Am documentat cu înscrisuri, până în prezent, aproximativ 57 de excursii externe, toate fiind plătite din banii episcopiei, iar în aceste excursii s-a deplasat conducătorul episcopiei, împreună cu vicarul. Destinațiile alese sunt toate exotice: Miami, Seychelles, Bahrain, Dubai, Abu Dhabi, Corea de Sud, Japonia, Noua Zeelandă, Bahamas etc. ( există documente pentru toate deplasările). Deplasările erau achitate din fonduri ale Episcopiei. Acestea însumează aproximativ 92.000 de euro din datele deținute până în prezent. Ar mai fi de menționat că, de fiecare dată, pentru a preveni un refuz al vicarului de a-l însoți, acesta era amenințat cu o posibilă schimbare din funcție și pierderea inclusiv a parohiei Sf. Nicolae din Zalău”, spune avocatul Bogdan Ilea.
Pentru o corectă și echilibrată informare, am solicitat un punct de vedere oficial din partea Episcopiei Sălajului.