Teatrul de păpuși PUCK din Cluj Napoca vine la Zalău, cu spectacolul “Spiridușul voinic” .
Cei mari și mici sunt așteptați miercuri, 6 noiembrie, la Casa Municipală de Cultură Zalău, Sala Transilvania, la oricare dintre cele două reprezentații – fie de la ora 09.45, fie de la ora 11.00.
,,Spiridușul voinic” este o alegorie despre copilul interior care, asemenea lui Cic, răspândește bucuria jocului și inocența în jurul său. Copilăria trăită la orice vârstă este cheia către lumea miracolelor.
Povestea prezintă călătoria eroului spiriduș care, prin curajul și bunătatea sa, caută să restabilească armonia în Poiana Izvorului de Aur. În această incursiune magică descoperim imaginarul fantastic al lumii necuvântătoarelor. Prin intermediul întâlnirilor și confruntărilor pe care le are Cic, înțelegem efectele deciziilor personale la nivelul întregii comunități din poiană. Cu fiecare obstacol trecut, cu experiențe trăite prin curiozitate, se leagă prietenii iar călătoria capătă profunzimea unei inițieri.
Spectacolul are un impact vizual puternic, iar concepția scenică unește organic estetica păpușilor și marionetelor cu decorul, muzica și jocul actorilor. Lumea spectatorilor și lumea poveștilor se întâlnesc prin inserțiile a trei naratori poznași. Prin năzbâtiile lor, aceștia descoperă povestea, modifică elemente din decor și animează spațiul liminal dintre scenă și public.
Durata spectacolului este de 45 de minute, iar un bilet costă 12 lei.