SCM Zalău a pierdut miercuri seara cu scorul de 3 – 1 pe terenul Stelei, după ce a condus cu 1 – 0 la seturi. Zălăuanii au avut un început promiţător şi s-au impus cu 25 – 21 în actul de debut. Steaua a avut 5 – 4 în debut, dar Cuk a reuşit un blocaj şi un as, ducând scorul la 6 – 5 pentru SCM Zalău. Atacul a funcţionat bine în tabăra zălăuană, iar la 16 – 18, steliştii au solicitat timp de odihnă. Antrenorul gazdelor a mai încercat o dată să-şi readucă echipa în joc la 16 – 20, dar tot Zalăul a punctat mai bine în final.
Formaţia “roş-albastră” a simţit pericolul şi a avut o cu totul altă abordare în următoarele trei seturi, pe care le-a câştigat 25 – 23 şi 27 – 25 şi 25 – 21. Zălăuanul Rareş bălean, care evoluează la Steaua în acest sezon, a reuşit un as în debutul setului. SCM-ul a ţinut aproape până spre final, când gazdele s-au desprins la 19 – 15. Au urmat momente bune în atacul Zalăului, care a egalat la 23, dar a revenit în prim-plan Bălean, care a închis setul cu două atacuri consecutive.
În acelaşi fel s-a desfăşurat şi parţialul trei. Steaua a avut un uşor avantaj aproape în permanenţă, Zalăul a egalat la 25, dar Toro Ramela a punctat cu un blocaj şi un atac, închizând setul.
Ultimul act a fost echilibrat până la punctul nouă, după care Steaua s-a desprins decisiv. La 18 – 13, antrenorul Imhof l-a înlocuit pe coordonatorul Bartha cu Bratu, dar şi pe Buzduhan cu Ramirez Pita. La următorul punct la scos şi pe secundul Cuk şi l-a trimis în teren pe Simoes Rosa, dar fără rezultat pe tabelă.
După eşecul din Capitală, formaţia zălăuană ocupă locul opt, cu 4 puncte, urmând ca în etapa viitoare să întâlnească, pe teren propriu, Rapid Bucureşti. Meciul este programat duminică, de la ora 16:30.