Domeniul public al municipiului este vizat, începând de luni dimineața, de o acțiune de deratizare cu substanțe raticide (utilizate pentru combaterea șoarecilor și șobolanilor) efectuată de Coral Impex, după cum anunță Primăria Zalău.
Firma prestatoare de servicii de deratizare va finaliza acțiunea până la data de 30 octombrie, lucrările efectuându-se zilnic, în intervalul orar 9.00-15.00.
”Această acțiune se efectuează în spațiile deschise aferente locurilor de joacă, zonelor verzi din cartiere, parcurilor, cursurilor de apă, bazelor sportive, rigolelor, instituțiilor publice și punctelor gospodărești, cât și în zona cimitirului și a stadionului. Tratamentul de deratizare constă în punerea de pastile speciale de Colbrom Pasta în stații de intoxicare, pentru combaterea rozătoarelor dăunătoare. Produsele folosite pentru acest tratament tratamente se regăsesc în Registrul Național al Produselor Biocide și sunt avizate de Ministerul Sănătății”, precizează municipalitatea în informarea de presă.
Reprezentanții Primăriei Zalău roagă populația să supravegheze cu atenție copiii și animalele de companie pentru a nu intra în contact direct cu substanțele raticide.
”În cazul ingerării accidentale, vă rugăm adresați-vă spitalului. Acțiunea de deratizare este supravegheată în permanență de către inspectorii din cadrul Direcției Corp Control”, mai precizează sursa citată.