Taximetriștii zălăuani se plâng de numărul mic de locuri de care dispun în unele zone ale orașului, dar și de faptul că șoferii ocupă parcările care le sunt destinate.

Nemulțumirile lor au fost puse pe tapet în cadrul întâlnirii pe care au avut-o miercuri, 9 octombrie, la solicitarea conducerii Asociației Camerei Taximetriștilor – filiala Sălaj, cu primarul Ionel Ciunt, viceprimarul Teodor Bălăjel, reprezentanți ai IPJ Sălaj, SADP și ai Direcției tehnice din cadrul primăriei.

Printre problemele semnalate de taximetriști se numără numărul insuficient de locuri destinate serviciului de taximetrie în unele zone din oraș, parcarea/staționarea altor autovehicule în parcările de taxi, semnalizarea stațiilor taxi și marcarea parcărilor destinate serviciului de taximetrie. Totodată, taximetrișii solicită relocarea stației de taxi din zona centrală.

În urma discuțiilor cu taximetriștii, primarul Ionel Ciunt a solicitat efectuarea unor vizite comune în teren, la care să participe reprezentanți ai Asociației, ai SADP și ai poliției, urmând să fie luate măsuri care să remedieze problemele semnalate.