Ceea ce ar fi trebui să fie motiv de bucurie pentru mii de sălăjeni, și anume faptul că autobuzele Transurbis vor ajunge și în comunele din apropierea Zalăului, facilitând astfel naveta, a devenit subiect de zâzanie.

Miercuri dimineața, administrația municipală a anunțat că, din 15 noiembrie, autobuzele operatorului de transport local vor ajunge din Brădet, prin Ortelec, până la Moigrad, alt traseu spre Panic – comuna Hereclean, dar și la Aghireș, Meseșenii de Jos și Meseșenii de Sus, iar până în decembrie 2025, cel târziu, după achiziționarea a încă 20 de autobuze electrice prin PNRR, vor fi operaționalizate curse în comuna Crișeni – două trasee tur-retur, cu 5, respectiv 3 curse zilnice; în comuna Mirșid – un traseu tur-retur cu 6 curse zilnice; în comuna Meseșenii de Jos – două trasee cu 5 curse zilnice, iar în comuna Hereclean, două trasee cu 5, respectiv 6 curse zilnice.

La scurt timp, printr-o postare pe Facebook, primarul din Crișeni a susținut că decizia a fost luată pe considerente politice.

Replica primarului municipiului Zalău nu s-a lăsat mult așteptată.

“Pentru că domnul primar al comunei Crișeni mi-a menționat public numele într-o postare al cărei scop este de a dezinforma opinia publică, pentru cetățenii municipiului Zalău și ai comunei Crișeni doresc să fac câteva clarificări.

În urma discuției telefonice cu domnul primar am crezut că am stabilit anumite lucruri, dar se pare că dânsul a ales să se văicărească pe Facebook, într-un mod deloc constructiv.

Municipiul Zalău este dispus să găsească soluții pentru transportul în comun pe raza comunei Crișeni, lucru de care l-am asigurat și pe domnul primar și de care îi asigur și pe cetățenii comunei. Vom face demersuri astfel încât comunele membre ale Asociației Zona de Transport Metropolitan Zalău să beneficieze de transport public în comun pe cât mai multe rute.

În susținerea celor menționate, pe lângă cele 20 de autobuze electrice pentru care deja avem semnat contract de achiziție, Municipiul Zalău a contractat finanțări prin PNRR, apel 1 si apel 2, pentru achiziționarea a 20 de autobuze electrice (în cadrul a două contracte de finanțare) și sunt în diferite faze de pregătire, cu finanțare prin PRNV 2021-2027, următoarele investiții: achiziția a 10 autobuze electrice, amenajarea unei autobaze secundare pentru serviciul de transport public, modernizarea autobazei existente.

Ca urmare a acestor investiții, flota Municipiului Zalău va cuprinde 70 de autobuze electrice, care vor putea asigura în mare măsură necesarul de transport existent”, a declarat Ionel Ciunt.