Se fac înscrieri pentru cea de-a doua sesiune de admitere la Cursul de formare a subofițerilor în activitate – specialitatea sanitari.

Criteriile specifice de recrutare pe care trebuie să le îndeplinească persoanele interesate sunt: vârsta de cel mult 45 de ani împliniți, la data acordării gradului și numirii în funcție la finalizarea cursului de formare; absolvenți ai învățământului liceal cu diplomă de bacalaureat; să dețină atestat/diplomă de absolvire/certificat de calificare profesională valabil(ă), necesar(ă) exercitării profesiei, prevăzut(ă) de legislația aplicabilă; să facă parte din Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România.

Înscrierile au debutat în 23 septembrie și continuă până în data de 24 octombrie 2024.

E important de menționat faptul că cei care au fost declarați “RESPINS” la evaluarea capacității motrice sau “NEADMIS” la examenul de admitere din prima sesiune, au posibilitatea unei noi evaluări.

Dacă ești pasionat de domeniul medical dar și interesat să îți testezi limitele în activitatea militară, te poți adresa pentru mai multe informații, consiliere de specialitate şi înscriere personalului Biroului Informare-Recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Sălaj. Informații utile pot fi obținute și la numerele de telefon 0260.660.964 sau 0745.511.616 de luni-vineri, între orele 08:00-16:00 (marți 10:00-18:00).