Programul Casa Verde Fotovoltaice a început vineri dimineața, la ora 10.00. Primii români care au putut solicita fonduri pentru instalarea de panouri fotovoltaice au fost cei din județele Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare şi Sălaj.

Doar că s-a înregistrat un record absolut: Administrația Fondului de Mediu a cheltuit în doar două minute întreg bugetul alocat Regiunii Nord-Vest, de 274 290 000 de lei!

Potrivit ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, peste 9.100 de persoane au reușit să se înscrie pentru obținerea unei finanțări de maximum 30.000 lei pentru achiziţionarea şi montarea unui sistem de panouri fotovoltaice şi a unei instalaţii de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile. 

„Doar de 2 minute au avut nevoie locuitorii din Regiunea Nord-Vest pentru a epuiza bugetul de 274.290.000 de lei alocat. Acesta a fost rezervat integral, prin înscrierea unui număr de 9.143 de persoane fizice. Reacția aceasta demonstrează că a fost o decizie bună să creștem cuantumul alocării financiare de la 20.000 la 30.000 de lei pentru fiecare beneficiar și să finanţăm și acumulatori cu o capacitate de minimum cinci kilowaţi, care să asigure cel puţin o parte din energia consumată în acea gospodărie atunci când nu e soare, pe timpul nopţii sau atunci când panourile solare nu produc energie. Sunt convins că și în celelalte regiuni vom păstra acelaşi trend”, a declarat ministrul Mediului Mircea Fechet.

„Programul de anul acesta este cu atât mai atractiv cu cât, în premieră, finanțăm și instalaţiile de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, ce vor fi instalate împreună cu panourile fotovoltaice, iar acest lucru s-a reflectat în ritmul cu care s-au realizat înscrierile din această dimineață. În același timp, subvenția a crescut la 30.000 de lei, ceea ce reprezintă un sprijin consistent pentru viitorii prosumatori. Programul va continua cu înscrierea persoanelor fizice din celelalte regiuni conform calendarului stabilit, câte o zi pentru fiecare regiune, în limita bugetului alocat, iar pe data de 9 octombrie 2024 se vor putea înscrie unitățile de cult”, a declarat președintele AFM, Laurențiu-Adrian Neculaescu.

Calendarul Casa Verde Fotovoltaice 2024

  • 30 septembrie 2024 – Regiunea Centru – judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu – 280.050.000 lei
  • 1 octombrie 2024 – Regiunea Nord-Est – judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vaslui – 319.380.000 lei
  • 2 octombrie 2024 – Regiunea Sud-Est – judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea – 242.730.000 lei
  • 3 octombrie 2024 – Regiunea Sud-Muntenia – judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman – 321.000.000 lei
  • 4 octombrie 2024 – București – Ilfov – 114.120.000 lei
  • 7 octombrie 2024 – Regiunea Sud-Vest – judeţele Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea – 199.200.000 lei
  • 8 octombrie 2024 – Regiunea Vest – judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş – 229.110.000 lei
  • 9 octombrie 2024 – Unități de cult – toate regiunile – 20.100.000 lei

Perioada de înscriere în cadrul Programului începe la ora 10:00 și se termină la ora 23:59, pentru fiecare regiune, în limita bugetului alocat.

Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 30.000 lei pentru achiziţionarea şi montarea unui sistem de panouri fotovoltaice şi a unei instalaţii de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, cu condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 3.000 lei.