În cursul acestei săptămâni, polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au efectuat două controale pe raza județului Sălaj, verificări care au vizat legalitatea deținerii câinilor periculoși sau agresivi.

În timpul controalelor au fost identificați șapte câini, dintre care șase aparținând raselor periculoase din categoria a II-a, respectiv un Cane Corso și alte cinci exemplare de metiș al rasei Ciobănesc Caucazian.

În cinci cazuri, polițiștii au constatat încălcări ale prevederilor O.U.G. nr. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, în urma cărora au aplicat cinci sancțiuni contravenționale. Într-un caz, proprietarul câinelui periculos nici măcar nu efectuase vaccinarea antirabică a patrupedului.

”Două au fost aplicate pentru nerespectarea obligației prevăzută de art. 3 alin 2) din O.U.G. nr. 55/2002 -obligația proprietarilor de a înregistra câinii la Asociația Chinologică Română, afiliată la Federația Chinologică Internațională, și să inscripționeze în mod vizibil, la intrarea în apartament sau în imobil ori pe împrejmuirea aferentă imobilului respectiv, avertismentul <Câine periculos> sau, după caz, <Câine agresiv>, printr-o plăcuță având dimensiunile de cel puțin 15 x 25 cm; alte două sancțiuni au fost aplicate conform prevederilor art. 4 din același act normativ. polițiștii de la protecția animalelor au constatat că pentru unul dintre exemplarele canine deținute, proprietarul nu și-ar îndeplinit obligația vaccinării antirabice, fiind aplicată o sancțiune contravențională conform prevederilor Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, respectiv lipsa acordării asistenței medicale.”, precizează IPJ Sălaj.

Proprietarilor de câini periculoși le-au fost impuse și termene pentru remedierea deficiențelor constatate, urmând a fi verificate ulterior măsurile întreprinse în acest sens.

Scopul acțiunii a fost de a responsabiliza și informa deținătorii unor astfel de exemplare canine cu privire la normele legale în vigoare și consecințele nerespectării acestora.