Comisiile reunite pentru Energie și Economică din Senat au eliminat obligația prosumatorilor de a-și instala baterii de stocare, în conformitate cu amendamentul depus de deputata USR Cristina Prună și senatorul USR Cristian Bordei.
Deputata USR Cristina Prună spune că ordonanța Guvernului nu numai că nu rezolva problema dezechilibrelor din rețeaua energetică, dar avea potențialul de a conduce la reducerea producției de energie electrică din surse regenerabile din România. Țara noastră are nevoie de o capacitate de stocare de până la 4.000 MW funcțională până la 12 ore, conform estimărilor Transelectrica.
„Mă bucur că senatorii din toate partidele politice și-au însușit amendamentul USR de eliminare a obligativității stocării pentru prosumatori. Obligativitatea nu rezolva problema dezechilibrelor din rețea, ci mai ales descuraja producția. Avem nevoie de investiții masive în capacități de stocare prin politici publice de încurajare a marilor investiții în domeniu. Pasarea problemei stocării în sarcina prosumatorilor era o falsă soluție. Cheia stă în modernizarea rețelelor, în impulsionarea infrastructurii de producție și stocare și în crearea unui sistem de echilibrare eficient. Statul trebuie să înceteze să mai fie dușmanul prosumatorilor în condițiile în care acest sector a adus în ultimii ani principalul aport la creșterea capacităților de producție de energie din România”, a declarat Cristina Prună, vicepreședintă a Comisiei de industrii și servicii din Camera Deputaților.
La rândul său, senatorul USR Cristian Bordei, membru al Comisiei pentru energie din Senat, spune că decizia de a se renunța la cerința instalării de către prosumatori a bateriilor de stocare reprezintă un gest de normalitate economică.
„Corelația dintre noile puteri instalate de prosumatori în producția de energie solară și nevoia de stocare, precum și capacitatea de preluare a rețelelor trebuia gândită de la bun început într-un mod coerent și unitar de Guvernul PSD-PNL. Acum, când din cauza dezvoltării haotice au apărut în mod inevitabil probleme de funcționare a sistemului energetic, Guvernul PSD-PNL ar fi vrut să rezolve situația la fel de bezmetic, aruncând sarcina stocării în mod obligatoriu pe spinarea prosumatorilor, inclusiv retroactiv. Or, eliminarea acestor prevederi abuzive este un gest de logică și normalitate economică”, consideră senatorul USR Cristian Bordei
În 2023 au fost date în funcțiune capacități de producție de 624 MW, la care cei care au devenit prosumatori au adăugat o capacitate aproape dublă, de peste 1.000 MW.