Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, alături de Consiliul Județean, organizează în luna noiembrie cea de-a XV-a ediție a Festivalului-concurs judeţean „Mândru Cântec Sălăjean”.
Intitulată „Cei mai buni dintre cei mai buni”, ediţia din acest an dă șansa tinerilor iubitori de folclor autentic sălăjean să câștige premii consistente în bani, pe lângă prestigiu.
Așa cum anunță organizatorii, a XV-a ediție a festivalului-concurs de interpretare a cântecului popular sălăjean dotat cu trofeul „Mândru Cântec Sălăjean” va fi una specială, fiind dedicată câștigătorilor premiilor I, II și III de la edițiile precedente la categoriile solişti vocali și soliști instrumentiști.
Se vor acorda Trofeul „Mândru Cântec Sălăjean” celui mai bun concurent al festivalului, în valoare de 2500 de lei, Premiile I, II și III, în valoare fiecare de 1500, 1000 și, respectiv, 500 de lei.
”Festivalul-concurs va avea loc marți, 5 noiembrie 2024, de la ora 18.00, în sala mare de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor. Acompaniamentul orchestral va fi asigurat de orchestra Ansamblului Folcloric <Meseşul>, din cadrul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj. Înscrierile se vor face până în data de 1 noiembrie 2024, pe baza fişei de participare alăturată regulamentului, la adresa: Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, Zalău, P-ţa 1 Decembrie 1918, nr. 12, jud. Sălaj, tel./fax 0260-612870 sau e-mail: caietesilvane@yahoo.comsaucristimoldovan78@yahoo.com”, precizează managerul Centrului de Cultură și Artă, Vasile-Daniel Săuca.
Potrivit Regulamentului, concurenţii vor fi împărţiţi în două categorii: solişti vocali și soliști instrumentiști. Participanţii vor prezenta câte două melodii populare de joc specifice județului Sălaj, iar repetiţiile cu orchestra Ansamblului Folcloric „Meseşul” vor avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor, luni, 4 noiembrie 2024, începând cu ora 17.00.
Juriul va fi alcătuit din personalităţi şi specialişti în domeniul folclorului și va aprecia calităţile vocal-interpretative ale concurenţilor, autenticitatea pieselor şi a costumelor populare.
Se vor acorda premii în valoare netă şi diplome de participare pentru fiecare concurent. Juriul are dreptul de a redistribui premiile, în funcţie de evoluţia concurenţilor, în limita bugetului aprobat, iar deciziile acestuia nu vor putea fi contestate.
Relaţii suplimentare: tel./fax 0260-612870, Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, 0747-052422 Cristian Moldovan, şef serviciu Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale.