Primăria Municipiului Zalău reaminteşte contribuabililor, persoane fizice şi juridice, că 30 Septembrie 2024 este ultimul termen scadent pentru plata impozitelor şi taxelor locale aferente anului 2024.

”Facem precizarea că pentru neachitarea la termen a obligațiilor fiscale principale, începând cu ziua imediat următoare se vor calcula majorări de întârziere în cuantum de 1% pe lună și fracțiune de lună, până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. Pentru a evita plata majorărilor de întârziere, Primăria Municipiului Zalău recomandă atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să achite până la termenul de 30 Septembrie 2024, impozitele și taxele datorate bugetului local al Municipiului Zalău”, se precizează în informarea municipalității.

Plata impozitelor şi taxelor locale se poate efectua în numerar și/sau prin intermediul cardului bancar la ghişeele din cadrul Primăriei Municipiului Zalau, în numerar la ghiseele CEC BANK SA, prin virament bancar în conturile Municipiului Zalău afișate pe site-ul www.zalausj.ro secțiunea Taxe și impozite locale, precum și online, cu cardul, prin intermediul paginiilor Platformă Contribuabili (zalausj.ro), www.ghiseul.ro, cât și prin intermediul stațiilor de plată de tip SelfPay, atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice.