Maine, va bate vantul in toate regiunile ţării. Cerul va fi mai mult noros in jumătatea de nord a teritoriului, unde va ploua pe arii extinse. In Oltenia, Muntenia şi Dobrogea innorările vor fi temporare, iar ploile, care vor avea şi caracter de aversă se vor semnala, local, mai ales noaptea, informează Administraţia Naţională de Meteorologie. In zona montană precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare. Vantul va sufla moderat, cu intensificări in special ziua in toate regiunile, iar la munte va fi tare. Valorile de temperatură vor fi mai ridicate decat in intervalul precedent, astfel incat maximele vor fi cuprinse in general intre 12 şi 22 de grade, iar minimele intre 1 şi 10 grade.
Vineri, vremea se va răci, devenind apropiată de normalul termic al perioadei. In cursul zilei cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua in cea mai mare parte a ţării. In zona montană precipitaţiile vor fi mixte şi cantităţile de apă vor depăşi pe arii restranse 15 l/mp. Noaptea cerul va deveni variabil, iar precipitaţiile, izolate. Vantul va sufla moderat şi cu intensificări locale in toate zonele, iar la munte va fi tare.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 6 şi 16 grade, iar cele minime se vor situa intre -2 şi 6 grade, mai scăzute in depresiuni. Spre sfarşitul intervalului se va semnala brumă.