Ministerul Finanţelor a publicat proiectul ordonanței de urgență cu privire la facilităţile fiscale și bonificația de 3 la sută care se acordă persoanelor fizice sau juridice, asociații și inclusiv primării, consilii județene sau instituții publice, care-și plătesc datoriile către bugetul de stat într-un termen stabilit prin actul normativ.

Documentul propune anularea tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale datorate bugetului general consolidat, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, administrate de ANAF, dacă datornicii depun cerere și, implicit, achită datoriile principale până la data de 25 noiembrie.

Nota de fundamentare a actului normativ consemnează că situaţia actuală a volumului creanţelor bugetare neîncasate la bugetul general consolidat cu potenţial de valorificare indică o valoare a creanţelor bugetare care nu au fost încasate la termenele scadente în valoare de 71,8 miliarde de lei, respectiv 4,06% din Produsul Intern Brut, din care 60,5 miliarde de lei provin din debitele principale în timp ce 11,3 miliarde de lei provin din determinarea accesoriilor potrivit prevederilor legale în vigoare.

”Din totalul sumei de 71,8 mld lei se apreciază că raportat la valoarea creanţelor bugetare posibil de încasat (prin acordarea de facilităţi fiscale), din care valoarea creanţelor bugetare de 60,5 mld lei şi a accesoriilor în valoare de 11,3 mld lei dar şi în funcţie de termenele scadente ale acestora, un procent rezonabil de 15% se estimează că va fi încasat suplimentar la bugetul general consolidat suma de aproximativ 9 mld lei; De asemenea prin acordarea bonificaţiei de 3% se estimează că din impozitul pe profit datorat şi plătit precum şi din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor în valoare de 37 mld lei (37 mld lei *3% = 1,1 mld lei; Total impact net al măsurii de acordare a facilităţilor fiscale este de 7,9 mld lei”, se arată în proiect.

De anularea dobânzilor și penalităților la datoriile către stat pot beneficia toate categoriile de debitori: persoane fizice sau juridice, indiferent de forma de proprietate, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, unităţi administrativ-teritoriale sau subdiviziuni administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti ori instituţii publice.

Ce facilități fiscale se acordă pentru a aduna bani la buget

Proiectul Ministerului Finanțelor prevede anularea tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale datorate bugetului general consolidat, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, cu următoarele condiţii: stingerea până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024, a obligaţiilor bugetare principale restante la 31 august 2024 inclusiv; stingerea până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024, a obligaţiilor bugetare principale şi accesorii administrate de organul fiscal central cu termene de plată cuprinse între data de 1 septembrie 2024 şi data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024; depunerea tuturor declaraţiilor fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024; depunerea, până la data de 25 noiembrie 2024 inclusiv, a cererii de anulare a accesoriilor, sub sancţiunea decăderii.

De asemenea, vor fi anulate toate accesoriile aferente obligaţiilor bugetare principale, declarate suplimentar de debitor prin declaraţie rectificativă, cu scadenţă anterioară datei de 31 august 2024 inclusiv, administrate de ANAF, în următoarele condiţii: declaraţia rectificativă să fie depusă începând cu data de 1 septembrie 2024 până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024; obligaţia individualizată în declaraţia rectificativă să fie stinsă până la aceeaşi dată; stingerea până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024, a obligaţiilor bugetare principale şi accesorii administrate de organul fiscal central cu termene de plată cuprinse între data de 1 septembrie 2024 şi data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024; depunerea tuturor declaraţiilor fiscale, potrivit vectorului fiscal, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024; depunerea cererii de anulare a accesoriilor până la data de 25 noiembrie 2024 inclusiv, sub sancţiunea decăderii.

Datornicii persoane fizice, inclusiv cele care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere şi care înregistrează obligaţii bugetare principale restante la data de 31 august 2024 mai mici de 5.000 lei inclusiv, dacă sunt achitate măcar jumătate până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024, vor beneficia de următoarele facilități: anularea unui procent de 50 % din obligaţiile bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv; anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv.

Prin această măsură fiscală se are în vedere impulsionarea achitării voluntare de către contribuabili persoane fizice, a obligaţiilor fiscale cu o valoare nesemnificativă, ţinând cont de faptul că statul român trebuie să-şi axeze atenţia asupra celor care prezintă un risc fiscal ridicat de neplată din perspectivă bugetară.

La data de 31 iulie 2024, un număr de 705.432 contribuabili persoane fizice înregistrează obligaţii fiscale principale restante sub plafonul de 5.000 lei, în cuantum de 0,6 mld. lei, din care 0,45 mld. lei reprezintă obligaţii fiscale principale, iar 0,15 mld. lei reprezintă obligaţii fiscale accesorii.