Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) are în lucru în acest moment 781 de kilometri de drumuri și autostrăzi.

Potrivit datelor transmise de companie pentru Agerpres, 263 de kilometri sunt în etapa de proiectare, iar aproape 518 kilometri sunt în etapa de execuţie.

Pe Autostrada Transilvania (A3), Secţiunile Nădăşelu – Mihăieşti (16,80 km) şi Mihăieşti – Zimbor (13,26 km) se află în etapa de execuţie, Secţiunea Zimbor – Poarta Sălajului (12,24 km) este în etapa de execuţie, Secţiunea Suplacu de Barcău – Chiribiş (26,35 km) e în etapa de proiectare, iar pentru Secţiunea Chiribiş – Biharia (28,55 km) s-a dat ordin de proiectare.

Pe Autostrada A0, lotul 3 Sud Bragadiru – Joiţa (17,965 km) se află în etapa de execuţie, lotul 1 Nord Joiţa – Corbeanca (17,5 km) în etapa de proiectare, lotul 3 Nord Afumaţi – Pantelimon (8,60 km) în etapa de execuţie, iar lotul 4 Nord Pantelimon – Glina (4,47 km) în etapa de execuţie.

Pe autostrada A1, Sibiu – Piteşti, Secţiunea 2 Boiţa – Cornetu (31,33 km) este în etapa de proiectare, Secţiunea 3 Cornetu – Tigveni (37,40 km) în etapa de proiectare, Secţiunea 4 Tigveni – Curtea de Argeş (9,86 km) în etapa de execuţie, Secţiunea 5 Curtea de Argeş – Piteşti (30,35 km) în etapa de execuţie, în timp ce autostrada Lugoj – Deva (Secţiunile E şi D ale lotului 2), de 9,13 km, în etapa de execuţie.

Pe Autostrada Ploieşti – Paşcani A7, 320 km se află în etapa de execuţie.

Pe Autostrada A8, secţiunea Târgu Mureş – Miercurea Nirajului (24,4 km) e în etapa de proiectare, iar Secţiunea Leghin – Târgu Neamţ (29,9 km) se află în etapa de proiectare.

Pe A13 Autostrada Sibiu – Făgăraş, 68 kilometri se află în etapa de proiectare.

Alte proiecte sunt: drumul expres Brăila – Galaţi (10,767 km) în etapa de execuţie, iar pe DEx12 Craiova – Piteşti tronsonul 1 Craiova – Robăneşti (17,7 km) este tot în etapa de execuţie, la fel ca tronsonul 4 Coloneşti – Oarja – Piteşti (31,82 km). Tot în etapa de execuţie este şi drumul expres A3 – DN1 (5 km).

Conform Agerpres, care citează CNAIR, în ultima perioadă, au fost desemnaţi câştigători pentru două contracte: realizarea Studiului de Fezabilitate pentru drumul de mare viteză Caransebeş – Lugoj (50 km) şi proiectare şi execuţie a două poduri peste Prut de la Ungheni, a drumului de legatură cu Autostrada A8 (Târgu Mureş – Iaşi – Ungheni) şi a punctului de trecere a frontierei.

De asemenea, a fost semnat contractul de proiectare şi execuţie pentru cele două viaducte necesare devierii traseului pe A3 şi cel pentru finalizarea Studiului de Fezabilitate pentru Autostrada Braşov – Bacău (164 km).

În prezent, CNAIR a lansat licitațiie pentru 14 proiecte de infrastructură: proiectare şi execuţie Autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ, Secţiunea 2 Miercurea Nirajului – Leghin km 22+000 – km 181+195, Lot 1b: Miercurea Nirajului – Sărăţeni; proiectare şi execuţie Autostrada Târgu Mureş – Târgu Neamţ, Secţiunea 2 Miercurea Nirajului – Leghin, km 22+000 – km 181+195, Lot 2c: Pipirig – Vânători Neamţ (Leghin); proiectare şi execuţie “Alternativa Techirghiol”; execuţie lucrări Drum Expres Arad Oradea lot 1, execuţie lucrări Drum Expres Arad Oradea lot 2; execuţie lucrări Drum Expres Arad Oradea lot 3; execuţie lucrări Drum Expres Conexiune Satu Mare (VO Satu Mare) – Oar (Graniţa Româno – Ungară – Drum Expres M49 Ungaria; proiectare şi execuţie Varianta de Ocolire Timişoara Vest; proiectarea şi execuţia Autostrăzii Braşov – Târgu Mureş – Cluj – Oradea, Secţiunea 3B: Mihăieşti – Suplacu de Barcău, Subsecţiunea 3B3: Poarta Sălajului – Zalău, inclusiv Tunel rutier la profil de autostradă în zona Meseş şi Subsecţiunea 3B4 Zalău – Nuşfalău; proiectare şi execuţie Autostrada Craiova Filiaşi lot 1; proiectare şi execuţie Autostrada Craiova Filiaşi lot 2; proiectare şi execuţie Autostrada Craiova Filiaşi lot 3; proiectare şi execuţie Paşcani Suceava lot 1; proiectare şi execuţie Paşcani – Suceava lot 2.

Pentru anul 2024, CNAIR estimează că vor fi dați în circulație 198,14 km de drum de mare viteză: A0 Sud lotul 1 Glina – Vidra (16,93 km) dat deja în trafic; A0 Nord – lotul 3 Afumaţi – Pantelimon (2 km) – pentru asigurarea legăturii cu DN2; Autostrada A7 Ploieşti – Buzău lotul 1 (21 km) şi lotul 2 (28,35 km); Autostrada Buzău – Focşani (82,44 km); DEx6 Brăila – Galaţi (10,767 km); DEx12 Craiova – Piteşti – tronsonul 1 Craiova – Robăneşti (17,7 km); DEx16 Centura Oradea – A3 (18,96 km); DEx Craiova – Piteşti, tronson 4, de 32 km.

“Adăugând cei 89 km construiţi în anul 2023, rezultă un total de 287,14 km construiţi în perioada 2023 – 2024”, spun reprezentanţii CNAIR, pentru sursa citată.