Dragi cititori, într-o veche istorioară din Africa se povestește cum un înțelept observă de departe acțiunile și comportamentul unui beduin. Acesta se întindea deseori pe nisip și, cu urechea lipită de pământ, era parcă într-o poziție de ascultare atentă. Mirat, înțeleptul se apropie de el și-l întreabă: ”Ce faci aici?” Beduinul se ridică liniștit și-i spuse: ”Ascult, prietene! Ascult cum plânge deșertul. Ar vrea să fie o grădină”.

Dragilor, scriitorul Albert Camus ne spune că ”totul începe în conștiință și nimic nu are valoare decât prin ea.” Deșertul de față este însăși conștiința noastră, care se află într-o continuă luptă pentru cucerirea zonelor fertile după care suferă teribil.

Astăzi, conștiința personală este redusă la rangul de ”cenușăreasă” în cultură și în educație. Discursurile frumoase și intervențiile (inclusiv din partea specialiștilor) aruncă la periferie acest nucleu esențial al omului, care este conștiința. Există două feluri de conștiință: cea umană și falsă și cea divină și autentică.

În adâncul inimii, omul descoperă o lege pe care nu și-o dă el însuși, dar a cărui glas îl cheamă neîncetat la a face binele – aceasta este legea scrisă de Dumnezeu și este conștiința dreaptă, care este axată pe normele obiective ale moralității. Falsa conștiință este supra-eul. Suntem conduși de această falsă conștiință mai mult decât credem, pentru că toate modele și standardele sociale, mentalitățile comune și opiniile dominante conduc mare parte din felul nostru de a fi și a simți, fără ca toate acestea să fie raportate la adevăratele valori și la discernământul cel drept.

În rumoarea necurmată în care ne aflăm, ne lipsesc tăcerea și ascultarea, care ar permite ca monologul lăuntric să devină cu adevărat un dialog.

Vă invit la un dialog cu conștiința cea bună!

Daniel Ciobanu ( Să educăm prin pilde și povestioare)

Post Views: 10