243 de permise de ședere pentru diferite scopuri și 998 de avize de angajare în muncă au fost emise de polițiștii de imigrări din Sălaj, în primul semestru al acestui an. Șase străini au fost depistați în situații ilegale de polițiștii de imigrări.
În ceea ce privește dreptul de ședere/rezidență pe teritoriul României, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie a acestui an, poliţiştii de imigrări au asigurat managementul șederii și rezidenței pentru 1.084 de persoane, dintre care 638 de străini din state terțe și 446 din state al Uniunii Europene. Cei mai mulți provin din Republica Moldova – 205, Nepal – 77, China – 76, Bangladesh – 52, Turcia – 44 și Sri Lanka – 41, dar și 446 cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH, majoritatea din Italia, Ungaria şi Franța.
Principalele scopuri pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României sunt conexe dreptului la unitatea familiei (reîntregirea familiei, membrii de familie ai cetăţenilor români, UE/SEE/CH), angajarea în muncă sau stabilirea permanentă pe teritoriul ţării noastre.
Ca urmare a aprobării dreptului de ședere au fost emise 243 de permise de ședere, dintre care 239 pentru ședere temporară și 4 pentru ședere pe termen lung. Au fost eliberate 45 de certificate de înregistrare și 6 cărți de rezidență permanentă pentru cetățenii Uniunii Europene/SEE/CH.
În perioada analizată, au fost înregistrate 1.444 de cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, fiind emise 998 de avize de angajare pentru lucrători permanenţi şi detașați, iar 446 de cereri au fost respinse.
De asemenea, au fost înregistrate două invitații pentru cetățenii din state terțe, iar în urma analizării situației, acestea au fost respinse. A mai fost înregistrată și avizată o cerere privind reîntregirea familiei cu cetățeni din state terțe.
Pe linia combaterii șederii ilegale, în perioada de referință, au fost organizate 45 de activități specifice de control, în urma cărora au fost depistați în situații ilegale 6 străini din țări precum: Moldova, Bangladesh, Brazilia și China.
Au fost emise 5 decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 sau 30 de zile de pe teritoriul României, dintre care, pentru ședere ilegală – 3, refuzarea prelungirii dreptului de ședere – 1, ca urmare a anulării dreptului de ședere/revocare viză de intrare – 1.
Ca urmare a emiterii deciziilor de returnare, față de 3 cetățeni străini a fost instituită măsura nepermiterii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru perioade cuprinse între 6 luni și un an, și îndepărtați sub escortă de pe teritoriul țării noastre, până la punctul de trecere al frontierei.
Totodată, au fost aplicate 44 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 5.700 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind regimul străinilor în România și încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României.