Paramedicii sălăjeni vor avea fixată pe echipament o cameră video prin care medicii din spitale vor putea vedea in timp real bolnavul, accidentul şi toate amănuntele, pentru a putea pune un diagnostic rapid şi a-i salva viaţa, a declarat, azi, subsecretarul de stat in Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat. Parteneriatul dintre o companie de telefonie mobila şi SMURD continuă şi in acest an cu extinderea soluţiei de telemedicină lansată in urmă cu şapte ani printr-o investiţie de peste 270.000 de euro.
O sută de ambulanţe SMURD din Bucureşti şi 26 de judeţe sunt echipate cu camere video şi modemuri conectate la reţeaua de telefonie, ce permit paramedicilor să transmită către dispeceratul central şi spitalele de urgenţă atat imagini video cu pacienţii, cat şi parametrii medicali ai acestora.
Echipamentele video sunt folosite pe autospecialele SMURD de tip B2, ambulanţe cu echipaj format doar cu paramedici, in judeţele Alba, Arad, Bihor, Brăila, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Galaţi, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mureş, Neamţ, Sălaj, Satu Mare, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vrancea, Vaslui şi in Bucureşti.