Compania de Apă Someș întrerupe astăzi furnizarea apei pe străzile Cetinei, Primăverii, Magnoliei, Aleea Dealului, Aleea Soarelui, Gheorghe Doja, Corneliu Coposu, Pârâului, Cascadei, Tipografilor, Lacului, Episcopiei, Vânătorilor, Freziilor, Mihai Eminescu, Pescarilor, Morii, Constantin Dobrogeanu Gherea. Alte zone afectate sunt cartierele Stadion, Brădet și Meseș.

Motivul invocat în comunicatul de presă publicat în urmă cu o oră este acela că se efectuează lucrări de remediere a avariilor la rețeaua publică de alimentare cu apă.

Potrivit sursei citate, serviciul de furnizare a apei se estimează a fi reluat la ora 14.00.

”Ne cerem scuze pentru situația creată independent de eforturile Companiei de a asigura continuitatea serviciului, neexistând modalități alternative de furnizare a apei. Apariția unei AVARII pe rețeaua publică nu poate fi prevăzută și este însoțită, de regulă, de întreruperea imediată a furnizării apei. În consecință, în astfel de situații, anunțarea întreruperii furnizării apei poate fi ulterioară sistării efective a alimentării cu apă”, se precizează în comunicat.