Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală (IDSA) a confirmat prezenţa virusului pestei micilor rumegătoare (PMR) în probele prelevate de la oile dintr-o fermă comercială din localitatea Baia, judeţul Tulcea, fermă cu un efectiv de peste 49.000 de oi.

Informația a fost dată publicității sâmbătă, de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

„Primele cazuri de îmbolnăvire au apărut în data de 11.07.2024, urmate de mortalităţi în zilele următoare. Medicii veterinari au suspicionat evoluţia unor afecţiuni pulmonare de origine bacteriană exacerbate de temperaturile extrem de ridicate din această perioadă. Au fost recoltate probe pentru examen de laborator la Laboratorul Sanitar Veterinar Judeţean Tulcea, iar pentru extinderea investigaţiilor pentru boli virale au fost trimise probe la IDSA, care a diagnosticat prezenţa virusului PMR”, se arată în informarea ANSVSA.

Conform legislaţiei în vigoare, s-a decis uciderea imediată a întregului efectiv de ovine, urmat de ecarisarea cadavrelor prin îngropare pe teritoriul fermei, într-o locaţie avizată de Garda Naţională de Mediu şi Sistemul de Gospodărirea a Apelor Tulcea. În jurul focarului s-au delimitat zonele de protecţie (3 km) şi de supraveghere (10 km) şi s-au luat măsuri de restricţie pentru circulaţia persoanelor, animalelor şi mijloacelor de transport.

„Toate exploataţiile comerciale de ovine şi caprine din judeţul Tulcea au fost notificate şi verificate în vederea respectării măsurilor de biosecuritate. Au fost notificate judeţele limitrofe Constanţa, Ialomiţa, Brăila, Galaţi, Călăraşi, precum şi Comisia Europeană şi Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animală”, precizează Autoritatea.

Pesta micilor rumegătoare este o boală virală gravă care nu afectează omul, dar afectează rumegătoarele mici, respectiv ovinele şi caprinele. Boala se transmite în principal prin contact direct. Mortalitatea în cazul animalelor infectate poate ajunge la 70%. Virusul afectează mai multe specii de rumegătoare mici, domestice şi sălbatice, foarte contagioasă şi cu o evoluţie foarte severă, terminată prin exitus în proporţie de 70 %. Clinic, boala se caracterizează prin evoluţie de la supraacută la subacută, cu manifestări de febră şi tulburări generale, digestive şi respiratorii, iar morfopatologic prin hemoragii, leziuni ulcerative, eroziuni sau necroze pe mucoasele digestive şi respiratorii, în unele cazuri prin pneumonie sau bronhopneumonie.

Refrigerarea şi congelarea conservă virusul care provoacă boala.

„ANSVSA solicită operatorilor economici din România implicaţi în activitatea de comerţ cu rumegătoare să acorde maximă atenţie instrucţiunilor transmise de ANSVSA prin intermediul DSVSA judeţene, pentru a îşi proteja efectivele de rumegătoare mici de această boală. Orice suspiciune de boală trebuie notificată în cel mai scurt timp DSVSA judeţene. ANSVSA solicită sprijinul fermierilor din sectorul ovine şi caprine şi al cetăţenilor în aplicarea măsurilor de biosecuritate, anunţarea imediată a serviciilor veterinare despre suspiciunile la animale şi la respectarea tuturor măsurilor dispuse de autorităţi pentru a împiedica răspândirea acestei boli pe teritoriul ţării noastre”, precizează autoritățile.