În urma competiției din acest an, 104 unități de învățământ preuniversitar primesc titlul de „Școală Europeană”.

Aflat la a XIX-a ediție, acest concurs național încurajează și motivează participarea școlilor din România la programele europene precum Socrates 1997 – 2006, Lifelong Learning 2007 – 2013, Erasmus+ 2014 – 2020 și Erasmus+ 2021 – 2027 și contribuie la dezvoltarea mobilității internaționale și la schimbul intercultural, obiective asumate pentru construirea Spațiului European al Educației.

La cele 19 ediții de până acum au participat 2.574 de unități de învățământ din toate județele țării, iar 1.161 dintre acestea au primit certificatul și trofeul „Școală Europeană”.

Anul acesta, pe lista câștigătorilor figurează o singură unitate de învățământ din Sălaj – Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Zalău.

“Suntem onorați să anunțăm că Școala Gimnazială Mihai Eminescu a obținut titlul de ȘCOALĂ EUROPEANĂ! Este semnul aprecierii unei comunități moderne și rezultatul muncii în echipă. Suntem foarte bucuroși pentru titlul obținut și dorim să le mulțumim tuturor celor care au muncit pentru acest rezultat de excepție! Felicitări întregii echipe!”, este mesajul transmis de unitatea de învățământ.

Competiția „Şcoală Europeană” se adresează tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar implicate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale Erasmus+ și constă în evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele manageriale, precum și a impactului pe care activitățile derulate în cadrul proiectelor europene l-au avut asupra culturii organizaționale și a ethosului școlii.

Lansată în 2004 ca semn al recunoaşterii contribuţiei şcolilor româneşti la sprijinirea eforturilor României de integrare în Uniunea Europeană, competiţia pentru obţinerea certificatului „Şcoală Europeană” este recunoscută de instituțiile europene ca un bun exemplu de susținere și valorizare a parteneriatelor școlare dezvoltate în cadrul programelor europene din domeniul educației și formării profesionale.

Certificarea școlilor cu titlul „Școală Europeană” conferă recunoaștere și prestigiu în cadrul comunităților educaționale, iar eforturile pe care aceste școli le fac pentru menținerea titlului obținut determină un interes tot mai crescut pentru dezvoltarea de noi și noi proiecte, ceea ce conduce la o îmbunătățire a managementului școlar și la dezvoltarea unei culturi organizaționale solide, explică Ministerul Educației.